Cumpărăturile de pe Temu, Shein și AliExpress se scumpesc din 1 noiembrie! Apare o taxă suplimentară de 2 euro

Cumpărăturile online de pe platforme extracomunitare precum Temu, Shein sau AliExpress devin mai scumpe începând de duminică, 1 noiembrie, prin introducerea unei noi taxe de procesare de 2 euro. Această măsură, anunțată de AFP, se cumulează cu taxa de 3 euro aplicată deja coletelor mici din iulie și intră în vigoare chiar în pragul campaniilor de Black Friday și al cumpărăturilor de Crăciun.
Alina Costache
27 oct. 2026, 20:35
Cumpărăturile de pe Temu, Shein și AliExpress se scumpesc din 1 noiembrie! Apare o taxă suplimentară de 2 euro
Temu, Shein și AliExpress

Temu, Shein și AliExpress sunt direct vizate de noua „taxă de procesare a Uniunii”, care se va aplica de la 1 noiembrie tuturor expedierilor ce sosesc în UE din țări terțe, indiferent de valoarea produselor. Anunțată încă din septembrie, când valoarea ei exactă nu fusese fixată, noua taxă vine în completarea celei de 3 euro introduse la 1 iulie pentru coletele de sub 150 de euro.

Citește și: Substanțe periculoase descoperite în produse vândute pe Temu și Shein. Europa înăsprește controalele

Cât vor costa comenzile de pe Temu și Shein

La fel ca în cazul taxei de 3 euro, noua taxă de procesare se calculează în funcție de numărul de categorii de produse din colet, conform declarației vamale, și nu pe numărul total de obiecte.

Agenția AFP oferă două exemple clare:

  • O singură categorie (Taxă: 2 euro): Un colet care conține 20 de șepci (indiferent de model sau marcă).
  • Trei categorii diferite (Taxă: 6 euro): Un colet care conține trei șepci, patru tricouri și două curele.

Din punct de vedere legal, cumpărătorul nu va primi o factură directă pentru această taxă, responsabilitatea plății revenind platformelor, vânzătorilor sau intermediarilor. Totuși, clienții ar putea resimți măsura prin scumpirea produselor, o strategie deja folosită de comercianți după introducerea taxei de 3 euro.

Sumele colectate vor fi direcționate de Uniunea Europeană către securizarea frontierelor. În 2025, în UE au intrat aproape 5,9 miliarde de colete mici (de patru ori mai multe decât în 2022), iar 93% dintre ele au provenit din China. Acest volum uriaș face imposibilă verificarea sistematică, permițând intrarea unor produse periculoase sau contrafăcute. Deși Bruxelles-ul consideră că este prematur să tragă concluzii, aplicarea taxei anterioare de 3 euro a dus deja la o scădere de aproximativ 64% a numărului de colete mici.