Invitată la evenimentul „Permis de Antreprenor”, Andreea Marin a criticat dur candidații care, la interviu, sunt interesați mai degrabă de condițiile oferite de angajator decât să demonstreze că au competențele necesare pentru postul respectiv. Ea s-a dat exemplu pentru faptul că, la început de carieră, a muncit gratuit o perioadă îndelungată, alături de alte persoane la fel de motivate să performeze, toți interesați să demonstreze că pot face față jobului decare erau interesați.
„Eu sunt sătulă de posibili viitori angajați care vin și te întreabă de la prima întâlnire unde își parchează mașina, ce telefon are, ce computer are, dar el nu știe să facă încă nimic. Deci, iertați-mi franchețea, dar eu știu cum am lucrat gratuit la început, luni de zile și mi s-a spus de la început: ‘O să lucrezi gratuit, dacă îți dorești, bineînțeles, și dintre voi toți ăștia care lucrați gratuit, rămâne unul’.
Și nu că am rămas… Am tras pe brânci, am tras cu toții și cu toții am ajuns oameni pe picioarele noastre, cu business-uri în ziua de astăzi și oameni care știm ce vrem și n-am stat că muream de foame și că n-aveam de ales. Aveam de ales. Am stat pentru că voiam să dovedim ceva și am dovedit și am învățat”, a povestit Andreea Marin în cadrul evenimentului dedicat antreprenorilor.
Declarațiile „Zânei Surprizelor” s-au viralizat rapid, stârnind indignarea internauților.
Citeste si Andreea Marin rupe tăcerea despre viața amoroasă: „Tot ce ar fi de făcut ar fi să aleg!”
„Deci, ție îți trebuie sclavi, nu angajați. Păi, cine vine să lucreze pe degeaba? Omul vrea să știe care sunt condițiile de muncă înainte să semneze un contract, la fel cum și tu vrei să știi ce competențe are, de-aia îți trimite CV-ul”
„Poate pe tine te-au ajutat mă-ta și tac-tu când erai tânără, acu’ 200 de ani. Dar oamenii tineri nu sunt sclavi, mai ales sclavii tăi. Deci mai taie din ele”.
„Mi se pare insane că suntem în 2026 și încă ni se pare super normal ca angajatul să vină cu resurse de acasă ca să-ți facă ție job-ul pentru care l-ai angajat. Sigur, nu te obligă nimeni să faci performanță într-un domeniu. Dar poate îți dorești, și în același timp îți dorești să și mănânci, mai ales că și muncești. Sau este performanța rezervată doar pentru cei care au deja resursele să mănânce?
Tu ar trebui să muncești pe gratis pentru mine pentru că în urma acestei experiențe tu dobândești experiență și cunoștințe cu care de altfel m-aș duce într-un mormânt, dar dacă ar fi să ți le vând ție, ți le-aș vinde pe bani grei. Dar asta e, guys. În 2026, tinerii nu mai vor să mai muncească. Nu mai sunt nici ucenicii ce au fost odată. Dar nici zânele bune”.
„Mai nou, și perioada de probă se plătește, zâna zânelor, hai să mai lăsăm din gândirea asta învechită!”
„Doamna Andreea Marin, comunismul s-a terminat demult, acum omul are de unde alege și nu se mai pretează pe un loc neplătit, așa cum povestiți acolo ce mare favoare se făcea. Și în plus, din iunie angajatorul este obligat să spună ce salariu se dă. În afară de asta, mi se pare perfect normal să știu dacă am unde parca mașina pe criza asta de locuri, nu cred că cineva acceptă un loc de muncă unde trebuie să plătească parcare 5 lei pe oră”
„Păi și noi ăștia, care nu avem părinți care să ne întrețină, stăm în chirie, cât ar trebui să lucrez pe gratis, doamnă Marin?”
„Un om care își cunoaște capacitățile și se respectă cere detalii.”
„Și noi suntem sătui de așa-zișii antreprenori care cer marea cu sarea pe aproape nimic, exact așa cum dați dumneavoastră de înțeles. Mulțumim!”, sunt doar o mică parte dintre sutele de comentarii lăsate la clipul postat pe rețelele sociale.