Schimbare importantă privind bursele sociale acordate elevilor. Ce plănuiește Ministerul Educației

Minsterul Educației are în vedere o schimbare importantă privind bursele sociale oferite de stat elevilor. Detalii în acest sens au fost oferite de ministrul delegat pentru învăţământul preuniversitar, Gabriel Ionescu.
Irina Dumitrescu
28 oct. 2026, 21:31
Schimbare importantă privind bursele sociale acordate elevilor. Ce plănuiește Ministerul Educației

Schimbare importantă privind bursele sociale acordate elevilor. Ministrul delegat pentru învăţământul preuniversitar, Gabriel Ionescu, a declarat că sunt discuții pentru ca profesorii să nu se mai ocupe de bursele sociale ale elevilor.

În opinia lui Gabriel Ionescu, Ministerul Muncii este instituţia care trebuie să se ocupe de aceste drepturi cuvenite elevilor din familii cu venituri modeste.

„O primă măsură ar fi ca bursele sociale să le ducem către Ministerul Muncii, acolo unde le este locul. Avem, în acest moment, discuţii cu ministrul de resort, astfel încât această componentă să fie trecută către Ministerul Muncii. Sigur că discuţia va fi dacă şi ei au resursele; știţi că în permanenţă ne raportăm la aceste principii bugetare”, a spus, la PrimaNews, ministrul delegat pentru învăţământul preuniversitar.

Citește și Calendar admitere liceu 2027. Ce trebuie să știe toți elevii care sunt în clasa a VIII-a acum

Bursa socială este 300 de lei pe lună și se acordă elevilor din familii cu un venit net mediu lunar pe membru de familie situat sub 50 la sută din salariul minim net pe economie (sau pragurile actualizate conform reglementărilor în vigoare), ori familii monoparentale cu venit net sub un salariu minim net. Beneficiarul trebuie să fi promovat la toate disciplinele și să fi obținut nota 10 sau calificativul ”foarte bine” la purtare în anul școlar anterior.

În privința burselor sociale pentru studenți, Ministerul Educației anunță că vor fi peste 36.000 de beneficiari în anul universitar 2026-2027, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027 și din bugetul național.

Bursa socială pentru studenți este 925 de lei. Beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • au vârsta între 18 și 29 de ani la data înscrierii în grupul țintă al proiectului
  • sunt înmatriculați la un program de studii de licență sau de masterat
  • urmează forma de învățământ cu frecvență
  • studiază pe un loc finanțat de la bugetul de stat
  • sunt înmatriculați într-o instituție de învățământ superior civilă de stat, selectată pentru acordarea burselor sociale în proiect

Citește și Examenul de Evaluare Națională ar putea fi modificat. Ministrul Educației, Sorin Costreie: Aş vrea să-l îmbunătăţim

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Dezvăluiri despre Ricardo Pădurariu, noul star al FCSB care ”i-a distrus pe Alex Dobre și Macalou în 9 zile!” 
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 4 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru un litru de benzină sau motorină
Playtech.ro
Impozitul pentru balcoanele închise, explicat pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe proprietarii și ce pregătesc primăriile
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT