Angajaţii societății Vanbet din Vaslui, deținută de omul de afaceri Fănel Bogoș, au declanșat vineri un protest spontan la locul de muncă, conform publicației locale Vremea Nouă. Oamenii au refuzat să intre în schimburi, acuzând conducerea că nu le-a mai achitat salariile de două luni. Fănel Bogoș este omul de afaceri care ar fi cumpărat influența ca să ajungă într-o audiență la fostul premier Ilie Bolojan cu scopul de a bloca controalele sanitar-veterinare de la fermele sale.

Salariații adunați la porțile unității din Muntenii de Jos au precizat că au încercat în repetate rânduri să obțină clarificări din partea conducerii, însă, în lipsa unui răspuns concret și a virării restanțelor financiare, au decis să oprească lucrul.
Premierul demis a fost anchetat de procurori, la începutul lunii octombrie, în dosarul mitei de 1,5 milioane de euro dată de omul de afaceri Fănel Bogoș ca să ajungă într-o audiență la șeful Executivului. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului de la acea vreme, Ioana Dogioiu, a transmis că Bolojan a fost audiat în calitate de martor și că acesta a oferit anchetatorilor informațiile solicitate.
Potrivit surselor judiciare, numele fostului premier apare în dosarul în care omul de afaceri Fănel Bogoș, administratorul societății Vanbet SRL, este cercetat pentru infracțiuni de cumpărare de influență și instigare la fapte asimilate celor de corupție.
Anchetatorii susțin că Bogoș ar fi apelat la o rețea extinsă de influență politică pentru a ajunge în audiență direct la premierul Ilie Bolojan. Scopul demersului ar fi fost blocarea controalelor sanitar-veterinare la fermele sale și obținerea unor despăgubiri substanțiale de la stat. În urma controalelor, inspectorii ar fi constatat nereguli grave, inclusiv prezența bacteriei Salmonella în produsele din carne de pui.