CALENDAR ORTODOX 4 noiembrie 2026. Anual, în această zi, credincioșii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ioanichie cel Mare, mare făcător de minuni. Acesta este unul dintre sfinţii care te poate scăpa grabnic de ispite dacă i te rogi cu credinţă.
Ortodoxe
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare; Sf. Cuv. Gheorghe Mărturisitorul din Drama
Greco-catolice
Sf. cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. ep. M. Nicandru; Sf. pr. m. Ermeu; Sf. Carol Boromeu
Romano-catolice
Ss. Carol Borromeu, ep.; Felix de Valois, pustnic
CALENDAR ORTODOX 4 noiembrie 2026. Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare este pomenit în calendarul creștin ortodox la 4 noiembrie.
Sfântul Ioanichie s-a născut în Bitinia din părinți creștini, în vremea împăratului iconoclast Leon al IV-lea Kazarul (775-780), fiul împăratului Constantin Copronim (741-775), susținător și el al ereziei iconoclaste.
‘Deși nu era dat la învățătura cărții, mai mult decât toți cei ce învățau, a înțeles ce este viața, căci căuta poruncile Domnului. Drept aceea, fiind povățuit de Duhul Sfânt, era foarte îmbunătățit, blând, smerit, răbdător și foarte ascultător’. (Viețile Sfinților)
Sfântul Ioanichie a fost deprins cu nevoințele ascetice încă din copilărie, înlesnite și de viața lui singuratică de păstor. De tânăr a fost luat la oaste, unde, timp de 24 de ani, a făcut dovada unui mare curaj.
Mai întâi a fost și el adept al ereziei iconoclaste (distrugerea icoanelor), care atunci tulbura toată biserica. Dar, pe când se întorcea dintr-o campanie militară, i-a ieșit în cale un monah înainte văzător, care l-a chemat pe nume și i-a spus: ‘O, fiule Ioanichie, dacă te numești creștin, pentru ce treci cu vederea icoana lui Hristos? Zadarnice sunt toate ostenelile faptelor tale celor bune, dacă nu ai credința cea dreaptă!’. (Viețile Sfinților)
Uimit, a înțeles că acela este plin de Duhul lui Dumnezeu și, cu ochii mai înainte văzători, a știut tot despre dânsul și îndreptându-se din înșelare, Sfântul Ioanichie a ales să-și ispășească păcatul printr-o viață închinată lui Dumnezeu, rugându-se ziua și noaptea. La început a stat în mai multe mănăstiri, iar mai pe urmă a ales viața de sihastru.
Și, căutând singurătatea, Sfântul Ioanichie a săpat odată în pământ o peșteră strâmtă și adâncă, ‘a început a viețui acolo fără a ieși din ea. Iar hrană avea de la un păstor, care păștea caprele în acel munte; acesta aducea sfântului câte puțină pâine și apă și aceasta numai o dată pe lună, iar el primea de la dânsul binecuvântare și rugăciune. Acolo a petrecut Sfântul trei ani, ziua și noaptea rugându-se și slăvind pe Dumnezeu, apoi cântând psalmii lui David, adăuga la fiecare stih cuvintele acestea: ‘Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul și acoperământul meu Sfântul Duh’. Aceste cuvinte ca pe o dulceață purtându-le pe limba sa, se veselea; cuvinte care mai pe urmă mulți deprinzându-le de la dânsul, totdeauna le aveau în gurile lor’.
După multă vreme a voit să meargă în Efes, la biserica unde a slujit Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, pentru închinare și rugăciune. Când a sosit în Efes și s-a apropiat de biserică, i s-au deschis de la sine ușile lăcașului și, intrând înăuntru, s-a rugat, închinându-se și sărutând icoana Sfântului Evanghelist Ioan. Apoi, ieșind din biserică, ușile s-au închis singure în urma sa, iar el s-a întors din nou în muntele în care viețuia.
Sfântul Ioanichie, prin asceză și rugăciune, s-a învrednicit de mari daruri, vindeca suferințele trupești și sufletești și alunga demonii. A fost martor al biruinței dreptei credințe împotriva iconoclasmului prin alegerea în scaunul de la Constantinopol a patriarhului ortodox Metodie, în anul 843.
A trecut la cele veșnice la vârsta de 94 de ani, în ziua de 4 noiembrie, moaștele sale făcându-se izvor de binecuvântare și alinare a suferințelor. Pe când murea Cuviosul Ioanichie, părinții cei ce viețuiau în muntele Olimpului au văzut un stâlp de foc înălțându-se spre cer, căruia îi mergeau înainte îngerii, deschizându-i ușile raiului. Așa au cunoscut că Părintele Ioanichie trecea la odihna cerească.
Sfântul Ioanichie a săvârşit numeroase minuni atât în timpul vieții, cât și după ce a trecut la cele veșnice. Sfântul Ioanichie a profețit sfârșitul împăraților Nichifor I și Mihail I Rangabe, precum și ascensiunea lui Leon al V-lea Armeanul, scrie Ziarul Lumina.
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioanichie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. Deschide-voi gura mea şi se va umple de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maice şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Fiind luminat cu lumina harului, cuvioase, luminează pe cei ce prăznuiesc cu credinţă pomenirea ta şi cu rugăciunile tale izbăveşte-i pe ei din întunericul păcatelor, Sfinte Ioanichie. Călătorit-ai neabătut pe calea care duce către Cetatea Cerească, Sfinte Ioanichie, că te-a povăţuit Duhul Sfânt, care S-a odihnit în inima ta. Ai avut smerenie care înalţă, Sfinte Ioanichie, pentru aceea ne rugăm ţie: milostiveşte-te spre noi smeriţii, cuvioase şi uşurează toate durerile inimilor noastre.
Chemarea celor căzuţi şi Întărirea celor ce stau eşti, cea cu totul fără prihană. Pentru aceea mă rog ţie, îndreptează gândul meu cel căzut prin păcat, ca să te slăvesc, Stăpână. Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească întăreşte-i şi întru Dumnezeiască slava ta, cununilor măririi învredniceşte-i. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului și slavă Sfinților toți. Amin.
Calendarul ortodox al lunii noiembrie 2026 cuprinde trei sărbători marcate cu cruce roșie și începutul Postului Crăciunului. Acesta debutează pe 15 noiembrie și durează 40 de zile, timp în care credincioșii se pregătesc pentru Nașterea Domnului prin rugăciune, cumpătare și milostenie.
În viața comunităților ortodoxe, calendarul bisericesc oferă repere importante pentru participarea la slujbe și păstrarea obiceiurilor religioase transmise între generații.
Biserica ortodoxă îi sărbătorește duminică, 8 noiembrie 2026, pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, împreună cu toate puterile cerești. Praznicul este dedicat îngerilor, cinstiți, potrivit învățăturii creștine, ca slujitori ai lui Dumnezeu și ocrotitori ai oamenilor.
Denumirea de „sobor”, cu sensul de adunare, este legată în tradiția bisericească de chemarea adresată de Arhanghelul Mihail cetelor îngerești de a rămâne credincioase lui Dumnezeu după căderea lui Lucifer.
Mihail este cinstit drept căpetenie a îngerilor și apărător împotriva răului, în timp ce Gavriil este cunoscut pentru vestirea unor evenimente centrale ale credinței creștine. Potrivit relatărilor biblice, el îi anunță preotului Zaharia nașterea lui Ioan Botezătorul, iar Fecioarei Maria îi aduce vestea că Îl va naște pe Iisus Hristos.
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, cunoscută și sub numele de „Vovidenia”, este sărbătorită sâmbătă, 21 noiembrie 2026. Praznicul amintește de aducerea Fecioarei Maria la Templul din Ierusalim, la vârsta de trei ani, de către părinții săi, Ioachim și Ana.
Potrivit tradiției bisericești, aceștia și-au împlinit astfel făgăduința de a-și încredința copilul slujirii lui Dumnezeu. Semnificația religioasă a momentului este legată de pregătirea Mariei pentru a deveni mama Mântuitorului.
Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, este sărbătorit luni, 30 noiembrie 2026. Frate al Apostolului Petru și pescar de meserie, el poartă numele de „cel Întâi Chemat”, fiind primul dintre apostoli care L-a urmat pe Iisus Hristos.
Tradiția creștină leagă activitatea sa de propovăduire de teritoriul Dobrogei de astăzi. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat Ocrotitor al României în 1997, iar în 2001 a hotărât ca ziua sa de pomenire să devină sărbătoare națională bisericească. Data de 30 noiembrie este inclusă în Codul muncii între sărbătorile legale în care nu se lucrează.
Potrivit tradiției bisericești, Sfântul Mina a fost soldat în armata romană, pe care a părăsit-o în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor. După mărturisirea publică a credinței, a fost torturat și ucis pentru refuzul de a renunța la creștinism.
În evlavia ortodoxă, este considerat ocrotitor al celor păgubiți. Credincioșii îi cer sprijinul în rugăciune pentru recuperarea bunurilor pierdute sau furate și pentru îndreptarea nedreptăților.
Arhiepiscop al Constantinopolului, Sfântul Ioan Gură de Aur este cunoscut pentru predicile și scrierile sale de interpretare a Scripturii, precum și pentru îndemnurile la sprijinirea celor săraci. Numele său este asociat și Liturghiei săvârșite în cea mai mare parte a anului bisericesc.
Originar din Betsaida Galileei (un oraș antic menționat în Noul Testament, situat în apropierea malului nordic al Mării Galileii), Sfântul Filip a făcut parte dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos.
Tradiția bisericească îi atribuie răspândirea învățăturii creștine în mai multe regiuni ale Asiei Mici. La aceeași dată este pomenit Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, cunoscut pentru contribuția sa la teologia ortodoxă.
Sfântul Grigorie Decapolitul este cinstit pentru viața monahală și pentru apărarea cinstirii icoanelor într-o perioadă în care aceasta era interzisă de autoritățile bizantine. Moaștele sale se păstrează la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea, unde au fost aduse la sfârșitul secolului al XV-lea. Așezământul găzduiește anual slujbe și pelerinaje dedicate ocrotitorului său.
Cunoscut sub numele de Arsenie Boca, Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop este pomenit pe 28 noiembrie, data morții sale, în 1989. A fost stareț și duhovnic, iar în timpul regimului comunist a trecut prin arestări și detenție.
Canonizarea sa a fost aprobată de Sfântul Sinod în 2024, iar proclamarea locală a avut loc la Mănăstirea Prislop, pe 28 noiembrie 2025. Aici se află și mormântul său, loc de pelerinaj pentru credincioși din întreaga țară.
În 2026, Postul Crăciunului începe duminică, 15 noiembrie, și se încheie pe 24 decembrie, inclusiv. Lăsatul secului este sâmbătă, 14 noiembrie, ultima zi în care credincioșii pot consuma carne, ouă și produse lactate înaintea postului.
Perioada de post durează 40 de zile. În practica ortodoxă, pregătirea pentru Crăciun cuprinde rugăciunea, pocăința și ajutorarea celor aflați în nevoie, alături de renunțarea la carne, ouă și produse lactate.
(Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr – Ap. Gălățeni VI, 11-18Ev. Luca XVI, 19-31glas 5, voscr. 11 .Duminică nr: 1)
(Ap. Evrei ÎI, 2-10Efeseni ÎI, 14-22Ev. Luca X, 16-21Luca VIII, 41-56glas 6, voscr. 1. Învierea fiicei lui Iair – Ap. Evrei ÎI, 2-10Efeseni ÎI, 14-22Ev. Luca X, 16-21Luca VIII, 41-56glas 6, voscr. 1. Duminică nr: 2)
(Duminica a 25-a după Rusalii; Ap. Efeseni 4, 1-7; Ev. Luca 10, 25-37 (Pilda samarineanului milostiv); glas 7, voscr. 2. Duminică nr: 3)
(Ap. Efeseni V, 9-19Ev. Luca XII, 16-21glas 8, voscr. 3 Bogatul căruia i-a rodit țărînă – Ap. Efeseni V, 9-19Ev. Luca XII, 16-21glas 8, voscr. 3 Duminică nr: 4)
(Ap. Coloseni III, 12-16Ev. Luca XVIII, 18-27glas 1, voscr. 4). Dregatorul bogat – păzirea poruncilor – Ap. Coloseni III, 12-16Ev. Luca XVIII, 18-27glas 1, voscr. 4 Duminică nr: 5)