Ministrul Sănătății vrea mai mulți bani pentru medicii care fac gărzi: ”Și rezidenţii să fie incluşi în liniile de gardă plătite”

Ministrul Sănătății anunță că va face tot posibilul ca medicii să fie plătiți progresiv pentru gărzile efectuate. Mai mult, Alexandru Rogobete spune că și rezidenții ar urma să fie plătiți.
Loredana Brumă
02 nov. 2026, 10:51
Ministrul Sănătății vrea mai mulți bani pentru medicii care fac gărzi: ”Și rezidenţii să fie incluşi în liniile de gardă plătite”

Ministrul Sănătății anunță că a vorbit deja cu ministrul Finanțelor pentru ca medicii să fie plătiți progresiv pentru gărzile efectuate iar impactul bugetar ar fi de aproximativ jumătate de miliard de lei pe an.

Ministrul Sănătății, nemulțumit de faptul că tariful de gardă se calculează la salariul din anul 2018

Alexandru Rogobete vrea ca problema gărzilor să se rezolve până la finalul acestui an.

”Dacă discutăm despre resursa umană din sănătate, din punctul meu de vedere, cea mai mare urgenţă astăzi, şi lucrăm deja pentru a reuşi să o rezolvăm până la finalul 1 decembrie acestui an, este plata gărzilor la valoarea salariului aflat în plată”, a declarat ministrul Sănătății la Antena 3. 

De asemenea, ministrul s-a declarat nemulțumit de faptul că tariful de gardă se calculează la salariul din anul 2018:

”Aici este o mare inechitate pentru cei care efectuează gardă în spital şi aici apare tensiunea şi problemele pe care le cunoaştem cu toţi, linii de gardă neacoperite. (..) Eu cred că odată cu această actualizare şi indexare a tarifelor la valoare anului 2026, aşa cum este normal până la urmă, tensiunea din gardă o să scadă”, a mai precizat ministrul.

Citește și Alexandru Rogobete le transmite medicilor și asistentelor care poartă bijuterii și unghii false să-și caute alt loc de muncă: ”Nu au ce să caute în ATI”

Alexandru Rogobete a a explicat ce înseamnă plata progresivă a gărzilor.

”De la a doua, a treia, a patra gardă în plus pe lună, îmi doresc să adăugăm un bonus, tariful de gardă să crească progresiv, pentru că gradul de epuizare al unui medic care face 5, 6, 7 gărzi pe lună este unul foarte mare comparativ cu cel care face doar o garda. Ori eu consider că este etic, că este echitabil să recompensăm dacă doriţi această muncă suplimentară, care nu este deloc uşoară în gardă şi mai ales în spitalele mari de urgenţă.

Mă voi întâlni pe rând cu reprezentanţii sindicatelor şi am avut deja o întâlnire cu Colegiul Medicilor din România, cu doamna profesor Poiană, i-am expus gândirea pentru gardă. Pare că suntem toţi alineaţi pe această discuţie. Sigur, ne întâlnim pentru cosmetizări, adaptări, optimizări administrative, dar îmi doresc ca până la finalul acestui an să rezolvăm gărzile odată, pentru că este nedrept, de atât de mulţi ani, medicii din ţara asta să facă gărzi voluntar”, a mai precizat ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rogobete a mai declarat că și medicii rezidenți vor fi plătiți pentru gărzile pe care le fac.

”Astăzi, în România, rezidenţii de anul 1, 2 şi 3 nu sunt plătiţi pentru gardă şi nu fac o garda, fac de la 5 gărzi în sus şi în programul de guvernare, dar şi în obiectivele mele, ca ministru al sănătăţii, sunt incluse inclusiv plata gărzilor pentru medicii rezidenţi, indiferent de anul de studiu. Şi îmi doresc să se aplice deodată cu creşterea tarifelor pentru toate categoriile profesionale.

Voi face tot ce ţine de mine, ca până la finalul anului gărzile să fie plătite corespunzător şi rezidenţii să fie incluşi în liniile de gardă plătite”, a completat ministrul Sănătăţii.

Citește și Rogobete a găsit bani pentru sistemul de sănătate: „Nu putem lăsa medicii, asistenţii şi echipajele de ambulanţă să lupte pentru viaţa oamenilor fără resursele necesare”