Alegeri în America 2026. Numărătoarea voturilor continuă în Statele Unite, iar democrații au ajuns la 180 de mandate în Camera Reprezentanților, față de 106 pentru republicani. În Senat, democrații și independenții aliați au 51 de mandate, iar republicanii 39. Camera Reprezentanților – 435 de locuri, majoritate necesară: 218.
Democrata Mihaela Pleșa, care a fost prima româncă aleasă în legislativul texan în 2022, a câștigat din nou alegerile pentru Districtul 70 al Camerei Reprezentanților din Texas, potrivit rezultatelor centralizate de platforma MultiState Elections.
Politiciana, ai cărei părinți au emigrat din România în Statele Unite, l-a învins pe candidatul republican George Flint și își păstrează astfel locul în legislativul statului Texas.
În Florida, însă, republicanul de origine română Ionel Roiban a pierdut alegerile pentru Districtul 90 al Camerei Reprezentanților din legislativul statului, scrie Mediafax.
Roiban, fost vicepreședinte al Partidului Mișcarea Populară din România, a candidat din partea Partidului Republican, formațiunea președintelui Donald Trump, împotriva democratului Rob Long.
Potrivit rezultatelor publicate de publicația locală BocaNewsNow, Rob Long a obținut 41.309 voturi, reprezentând 62,96%, în timp ce Ionel Roiban a fost votat de 24.303 alegători, echivalentul a 37,04%.
Diferența dintre cei doi candidați a fost de 17.006 voturi, respectiv aproape 26 de puncte procentuale.
Ionel Roiban a fost vicepreședinte al PMP, formațiune condusă atunci de Eugen Tomac. În 2023, când partidul negocia apropierea de USR și Forța Dreptei, Roiban s-a declarat nemulțumit de direcția politică a conducerii și a decis să plece.
„USR nu e un partid de dreapta. Vin din SUA, unde am fost membru al Partidului Republican, conservator. USR e exponentul globalismului și neomarxismului”, declara Ionel Roiban potrivit Mediafax.
Roiban susținea că PMP ar trebui să își păstreze orientarea conservatoare și valorile tradiționale, considerând incompatibilă această direcție cu o alianță electorală alături de USR.
Înaintea plecării din PMP, Ionel Roiban a fost numit consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului Ludovic Orban, la propunerea lui Eugen Tomac.
Roiban este originar din județul Vâlcea, dar locuiește de peste două decenii în Boynton Beach, Florida, unde lucrează în domeniul tehnologiei, ca inginer software.