România nu face excepție când vine vorba de bolile cu transmitere sexuală. Cazurile de sifilis, gonoree, infecții cu chlamidia au înregistrat creșteri de aproape 10%, trendul ascendent fiind îngrijorător, după cum afirmă dr. Eugenia Bratu, medic primar de sănătate publică și management, șeful Secției de promovare a sănătății din cadul INSP.
„În principiu, de-a lungul timpului am remarcat o scădere a cazurilor de infecţii cu transmitere sexuală. Din păcate, nu mai este cazul în prezent. În ultimii ani a reînceput să crească incidenţa cazurilor de sifilis, de gonoree, de infecţii cu chlamidia. Este un trend nu doar la noi în ţară, este un trend la nivel european, la toate aceste infecţii s-au înregistrat creşteri de aproape 10%, ceea ce ne îngrijorează”, a afirmat, miercuri seară, la Medika TV, dr. Eugenia Bratu.
Specialista a subliniat că persoanele care au contacte sexuale neprotejate trebuie să nu uite că sifilisul este o infecție cu transmitere sexuală care „poate să treacă neobservată”, iar „dacă e observată poate să nu îngrijoreze”, astfel că medicii ajung să constate frecvent cazuri de sifilis congenital, adică nou-născuți bolnavi de sifilis de la mamele lor, care nu au știut că suferă de această infecție. Consecințele asupra celor mici sunt pe viață.
Dr. Eugenia Bratu a explicat că alte infecții care se transmit pe cale sexuală sunt cele cu hepatita B și virusul uman papiloma pentru care există vaccinarea ca metodă de prevenție.
Dr. Adriana Melnic, medic de familie, medic primar de sănătate publică şi management la Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj, a arătat, la rândul său, că studiile arată că, în România, peste 70% dintre tineri şi peste 60% dintre tinere au declarat că folosesc prezervativul ca metodă de evitare a unor infecţii cu transmitere sexuală, procentele fiind comparabile şi chiar peste datele din Uniunea Europeană.
Adriana Melnic a atras însă atenţia că există un procent însemnat de tineri care consideră că nu trebuie să folosească prezervativul, aceştia considerând că, dacă partenerul sau partenera nu prezintă simptpme, acesta este sănătos şi nu reprezintă un risc.
„Infecţia cu HPV produce 99% din cazurile de cancer de col uterin. Nu este obligtoriu ca orice infecţie cu HPV să ducă la cancer, pentru că organismul are şi capacitatea de a elimina infecţia, dar, aşa cum o elimină, se poate reinfecta şi, în timp, dacă infecţia este persistentă, se ajunge la cancer de col uterin, un tip de cancer care este asociat cu acest tip de infecţie, dar de asemenea se produc peste 70% din cazurile de cancer vaginal, peste 60% din cazurile de cancer oro-faringian, peste 60% din cazurile de cancer penian şi aici vaccinul este o modalitate de prevenţie şi pentru băieţi”, a afirmat dr. Eugenia Bratu.