Emil Boc cere constructorului metroului din Cluj să recupereze întârzierile: ”Încă nu am primit răspunsul. Nu tolerez întârzierile”

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a solicitat oficial constructorului metroului să recupereze întârzierile înregistrate în derularea proiectului și să prezinte un calendar actualizat al lucrărilor. Edilul cere în special stabilirea unui termen realist pentru introducerea în subteran a utilajelor de forare a tunelurilor, cunoscute sub denumirea de „cârtițe”, etapă amânată în repetate rânduri.
George Russo
05 nov. 2026, 17:23
Emil Boc cere constructorului metroului din Cluj să recupereze întârzierile: ”Încă nu am primit răspunsul. Nu tolerez întârzierile”

Declarațiile au fost făcute joi, 5 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă organizate pentru lansarea ghidului „Navigator AI”. Întrebat despre evoluția proiectului, primarul a precizat că municipalitatea a transmis constructorului o solicitare scrisă, semnată inclusiv de supervizorul lucrărilor și de managerul de proiect, însă nu a primit deocamdată un răspuns.

„Am solicitat în scris, cu semnătura primarului, a supervizorului și a managerului de proiect, recuperarea întârzierilor și prezentarea unui grafic rezonabil pentru intrarea cârtițelor în subteran”, a declarat Emil Boc, potrivit ActualDeCluj.

Edilul a confirmat că administrația locală așteaptă în continuare clarificările constructorului privind calendarul de execuție.

„Încă nu am primit răspunsul”, a spus primarul.

Lucrările la metroul din Cluj, întârziate de verificările geotehnice

În ultimele luni, activitățile din cadrul proiectului s-au concentrat în principal asupra documentației tehnice, investigațiilor geotehnice, obținerii avizelor și pregătirii puțului de lansare a utilajelor TBM.

Constructorul Gülermak a explicat anterior că sunt necesare verificări suplimentare privind stabilitatea terenului și condițiile geotehnice din zona în care urmează să fie introduse utilajele de forare.

Potrivit companiei, aceste operațiuni sunt indispensabile pentru coborârea și asamblarea echipamentelor în condiții de siguranță.

Emil Boc a criticat și în trecut întârzierile înregistrate în derularea proiectului, insistând asupra obligației constructorului de a respecta termenele contractuale.

„Nu tolerez întârzierile”, declara primarul în octombrie, cu ocazia prezentării noului contract de finanțare.

Finanțare de 357 de milioane de euro pentru etapa care trebuie finalizată în 2029

Contractul de finanțare prezentat de municipalitate prevede alocarea a 357 de milioane de euro pentru o etapă care trebuie implementată până la 31 decembrie 2029.

Aceasta presupune realizarea a 8,8 kilometri de magistrală, potrivit informațiilor prezentate de primarul Emil Boc.

Întregul proiect al metroului din Cluj-Napoca ar urma să fie finalizat până în anul 2032.

Magistrala I, construită de asocierea condusă de compania turcă Gülermak, va avea o lungime totală de aproximativ 21 de kilometri și 19 stații, urmând să asigure legătura dintre municipiul Cluj-Napoca și comuna Florești.

Citește și: Șapte polițiști reținuți într-un dosar de corupție la „Permise” în Sibiu. Percheziții de amploare în Operaţiunea Jupiter

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT