Marian Godină a fost mai mult vedetă decât poliţist. A lucrat efectiv şase luni în patru ani, apoi şi-a dat demisia

Marian Godină a fost polițist doar cu numele. În realitate, documentele oficiale IPJ Brașov demonstrează faptul că în patru ani a lucrat efectiv doar șase luni. În rest, concedii peste concedii ca un paravan pentru campanii publicitare.
Viorel Dobran
08 nov. 2026, 22:55
Marian Godină a fost mai mult vedetă decât poliţist. A lucrat efectiv şase luni în patru ani, apoi şi-a dat demisia

Polițistul-vedetă Marian Godină pare că într-adevăr a fost mai mult vedetă decât om al legii, anunţă România TV. Din iulie 2022 până în iulie 2024 a avut raportul de serviciu suspendat, apoi a venit la serviciu 6 luni, până în 25.12.2024. A doua zi de Crăciun, pe 26.12.2024, timp de o lună, până pe 24 ianuarie 2026 a intrat în concediu pentru creșterea copilului, apoi și-a luat concediu fără plată încă 2 luni, iar de la 1 aprilie 2026 până pe 14 septembrie, a intrat din nou în concediu pentru creșterea copilului. În paralel, activitatea din mediul online a continuat să producă bani. Totul a început cu postări în care chiar el vorbea despre veniturile obținute din colaborări și clipuri monetizate. Popularitatea câștigată ca polițist a devenit astfel o platformă de promovare comercială, iar imaginea construită în jurul fostei meserii a continuat să-i aducă vizibilitate și contracte de publicitate.

Marian Godină a mai depus o plângere penală împotriva deputatului AUR Dan Tănasă. Declarațiile scandaloase făcute de apropiatul lui George Simion: „De la banane ai început să behăi” / „Mâncător de muci” / „Iar ai pus mâna pe punga de diluant?”

Ba chiar a participat și într-o emisiune televizată care i-a adus și mai multă notorietate. Ulterior, promovarea produselor și serviciilor a devenit tot mai frecventă. De la aparate și scule, până la panouri fotovoltaice, mașini electrice, aplicații și săli de fitness, pagina lui Marian Godină s-a transformat într-un veritabil spațiu publicitar. Potrivit publicației Patria Prima, au fost identificate 97 de postări comerciale publicate în perioadele în care acesta se afla în concediu. Mai mult, Godină ar fi recunoscut că salariul de polițist devenise doar una dintre sursele sale de venit și că mergea la serviciu „ca la un hobby”. O declarație care capătă o altă dimensiune în contextul celor aproximativ șase luni de activitate efectivă dintr-un interval de peste patru ani.

Marian Godină și-a dat demisia din Poliție. Ce va face de acum înainte: ”În adâncul sufletului meu voi rămâne mereu polițist”

Povestea s-a încheiat cu demisia din Poliție, depusă în contextul unor proceduri disciplinare inițiate de IPJ Brașov, potrivit investigației. Astfel, omul care și-a construit imaginea publică în jurul uniformei de polițist a ajuns să petreacă mult mai mult timp în concedii și în campanii publicitare pe bani publici decât la serviciu să își facă datoria față de țară și cetățeni așa cum impune jurământul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Alex Dobre, ofertă uriașă! Dan Șucu are motive de îngrijorare: „800.000 de euro!”
Capital.ro
Firmele românești, în pericol din cauza taxelor și a costurilor salariale. Victor Ponta: România merge din rău în mai rău
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Putin nu vrea Europa la masa negocierilor pentru pace. Rusia amenință trupele străine cu atacuri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT