O fotografie de familie a devenit viral pe internet, după o întâmplare hazlie FOTO

Lucrurile nu merg întotdeauna bine în timpul sesiunilor foto, precum în cazul unei familii din SUA. În timp ce pozau pe o plajă din California, mama şi-a lansat în aer bebeluşul, din greşeală.
Alina Costache
21 sept. 2013, 12:17
O fotografie de familie a devenit viral pe internet, după o întâmplare hazlie FOTO

Steve Cramer, în vârstă de 32 de ani, a descris fotografia familiei sale astfel: „cam asta înseamnă să fii părinte”. „În familie suntem 18 şi avem foarte mulţi copii. Am început sesiunea cu o fotografie cu noi toţi. După cum vă puteţi imagina, nu a fost prea uşor să facem atâţi copii să stea liniştiţi şi să zâmbească. După ce am terminat cu asta, băiatul meu de 4 ani era terminat. Nu mai voia. Dar eu şi soţia mea am vrut să facem nişte fotografii pentru a arăta familia noastră fericită”.

Cramer a povestit că, pentru a le distrage atenţia copiilor, au încercat nişte ipostaze amuzante.

„I-am legănat de câteva ori, dar în cele din urmă am auzit-o pe soţia mea spunând „aaaah” şi când m-am uitat l-am văzut pe fiul meu zburând graţios, în linişte, prin aer, după care a aterizat pe spate, pe nisip. Am fost şocaţi”, a mai povestit tatăl.

Băieţelul a plâns câteva minute, dar şi-a revenit rapid. Tatăl lui Steve este medic pediatru şi l-a verificat pe bebeluş după întâmplare. Din fericire, micuţul nu păţise nimic.

DailyBusiness
Incendiu la un depozit de muniție în Dâmbovița. 25 de persoane evacuate
Spynews
De la cat pornesc ofertele de Revelion 2025-2026. Prețurile nu sunt deloc mici
Fanatik.ro
Dennis Man și-a cerut iubita în căsătorie! Cine este și cum arată Alexandra, femeia care i-a „furat” inima starului de la PSV. Foto
Capital.ro
Călin Georgescu nu a fost singurul „trofeu”. Coincidența care ar dezvălui un plan mai mare: E foarte ciudat, este același tip
Playtech.ro
Gref, grepfrut, grefrut sau grep: ce forme sunt corecte în limba română
Adevarul
Tesla Cybertruck, mașina interzisă în Europa, văzută pe străzile din Craiova. Internauții au ironizat autoturismul care costă o avere
wowbiz.ro
Andreea Bălan a dat vestea bombă! Este știrea momentului în showbiz. Ea și Victor Cornea sunt în culmea fericirii
Economica.net
Cât va creşte euro, ce se va întâmpla cu preţurile, în decembrie şi în 2026
kanald.ro
Care este programul complet pentru defilare de Ziua Națională a României: Rutele alternative din București pe care pot circula șoferii pentru a evita zona Arcului de Triumf
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo știe pe cine votează la alegerile pentru Primăria București: ”Un om puternic și de cuvânt”
MediaFlux
Ce surprize aduce prima zi din decembrie pentru zodia ta. Previziuni pentru fiecare nativ în parte
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români! E știrea momentului
substantial.ro
AS Monaco – PSG, AC Milan – Lazio, Chelsea – Arsenal: prezentare și cote la pariuri