Cea mai mare parte a pensiei pentru un învățător vine din anii de muncă, însă importante sunt și punctele de stabilitate pe care Noua Lege a Pensiilor le oferă pentru fiecare an lucrat peste 25.
Totodată, cadrele didactice primesc la pensionare o primă egală cu două salarii de bază, adică peste 12.000 de lei. Iată cum se calculează pensia și cât valorează vechimea și gradul didactic.
Învățătorii nu au o pensie specială, aceștia intrând în sistemul public la fel ca ceilalți salariați. Fiecare an de muncă aduce un anumit număr de puncte, iar pensia lunară reprezintă suma tuturor punctelor înmulțită cu valoarea punctului de referință. În 2026, punctul de referință este de 81 de lei, înghețat la acest nivel prin Legea 141/2025.
Citește și: Românii au cumpărat mai puține produse în primele 9 luni din 2026. La ce au făcut economie anul acesta
Pentru fiecare an lucrat, punctajul se obține împărțind salariul brut la câștigul salarial mediu brut pe economie din acel an. În 2026, câștigul salarial mediu brut e de 9.192 de lei.
Astfel, un an cu salariu egal cu media pe economie aduce 1 punct;
-un an cu salariu cât 80% din medie aduce 0,8 puncte;
-la punctele adunate în carieră se adaugă punctele de stabilitate, acordate doar pentru anii de contribuție de peste 25: -0,50 puncte pe an pentru anii 26–30;
-0,75 puncte pe an pentru anii 31–35;
-1 punct pe an pentru fiecare an peste 35.
O învățătoare cu 40 de ani de contribuție primește așadar 11,25 puncte de stabilitate, adică aproximativ 911 lei în plus la pensie.
În 2026, salariile brute ale învățătoarelor sunt cuprinse între 6.228 și 8.215 lei, după studii, grad didactic și vechime, asta înseamnând aproximativ 70-90% din câștigul salarial mediu brut. Cu adăugarea sporurilor precum suprasolicitarea sau indemnizația pentru dirigenție, sumele pot crește, potrivit Jurnalul.
Iată cum arată pensia pentru 40 de ani de muncă, în funcție de salariu:

Din 2025, pensiile de peste 3.000 de lei sunt taxate doar pe partea care trece de acest prag: mai întâi se rețin 10% CASS,apoi 10% impozit, calculat după ce se scade CASS-ul. Spre exemplu, la o pensie brută de 4.150 de lei, se rețin aproximativ 115 lei CASS și 104 lei impozit.
Pe lângă pensie, cadrele didactice care ies la pensie la vârsta standard primesc, din anul școlar 2025–2026, o primă egală cu două salarii de bază. Prevederea e în articolul 229 din Legea învățământului preuniversitar (Legea 198/2023). Pentru o învățătoare cu gradul I și 40 de ani vechime, prima trece de 12.000 de lei. Prima se plătește la încetarea contractului de muncă.
Aceeași regulă se aplică și pentru cei care au vechime mai mică, cu un salariu de-a lungul carierei de 80-90% din media pe economie:

Diferența dintre 35 și 40 de ani de muncă e mare: aproximativ 730–770 de lei pe lună. Ultimii cinci ani aduc nu doar punctele din salariu, ci și câte un punct de stabilitate întreg pe an.
Stagiul complet de cotizare e de 35 de ani, iar stagiul minim e de 15 ani.