Inițiativa îi aparține Elenei Iampolskaia, consilieră a președintelui rus Vladimir Putin pe probleme de politică culturală, lingvistică și educațională. Aceasta spune că, dacă un copil consumă pizza, acest lucru ar trebui să se întâmple doar cu acordul părinților.
„Pizza nu este, sub nicio formă, un aliment care ar trebui să se regăsească în instituțiile de învățământ, deoarece nu este benefică pentru copii. Una este ca un copil să mănânce pizza cu permisiunea părinților sau cu ocazia unui eveniment special, și cu totul altceva este ca aceasta să fie consumată într-o cantină școlară. Mă surprinde foarte tare faptul că așa ceva există”, a declarat Iampolskaia.
Iampolskaia, care a fost vizată de sancțiuni atât din partea Uniunii Europene, cât și a Regatului Unit, a subliniat că hrana servită în școli trebuie să fie sănătoasă.
„Bucătăria rusă este magnifică. Haideți măcar să le oferim copiilor noștri șansa de a o descoperi”, a declarat Vitali Borodin, un activist apropiat de Kremlin și director al Fundației Împotriva Corupției și pentru Securitatea Națională, care a catalogat pizza drept „putere soft într-o cutie de carton”.
Citește și: N-a băut apă timp de 50 de ani și e bine-mersi, cu peste 160 de miliarde de dolari în cont! CINE este afaceristul care nu pleacă nicăieri fără băutura preferată
„De o mie de ani, bunicile noastre coc plăcinte tradiționale, iar acum ni se vinde o turtă italiană acoperită cu ketchup”, a adăugat acesta. „Vă reamintesc că Italia se află pe lista «țărilor ostile» și furnizează arme regimului de la Kiev”, a scris Borodin într-o postare pe Telegram.
Activistul rus este cunoscut pentru criticarea influențelor străine care a vizat chiar și personajul Moș Crăciun.
„Mai întâi apare pizza, apoi Halloween-ul. Și, dintr-odată, copiii nu mai știu să numească nici măcar un singur preparat rusesc”, a remarcat acesta, cerând totodată autorităților să interzică firmele luminoase sau panourile care conțin termeni străini, precum „pizzerie” sau „pepperoni”.
În noiembrie 2022, Vladimir Putin a semnat un decret care subliniază rolul statului în conservarea „valorilor spirituale și morale tradiționale, înrădăcinate, printre altele, în moștenirea culturală” a țării.
Citește și: Franţa acuză Iranul că se află în spatele atacului cibernetic care a afectat frigiderele din supermarketuri
Cruciada împotriva pizzei a stârnit numeroase reacții. Chiar și RIA Novosti, una dintre principalele agenții de știri de stat din Federația Rusă, a publicat un editorial în care se opune restricțiilor privind vânzarea de pizza în școli și în alte instituții publice. Articolul subliniază faptul că pizza a devenit un preparat obișnuit în multe țări, argumentând că originile sale nu ar trebui să transforme o simplă alegere alimentară într-o declarație politică.
Ca un avertisment, agenția face referire la experiența din epoca sovietică privind restricțiile asupra produselor „occidentale”, sugerând că astfel de interdicții ar putea alimenta interesul pentru bunurile greu de găsit și ar putea înstrăina oamenii de propria lor țară.