După o căsnicie de un deceniu, Andreea Popescu și Rareș Cojoc au luat-o pe drumuri separate. Cei doi au împreună trei copii, iar după divorț, vedeta a fost nevoită să se adapteze noii vieți, mutându-se din locuința în care a stat alături de fostul soț. Inițial, aceasta a închiriat un apartament, iar ulterior un penthouse, unde își dorește să înceapă un nou capitol alături de cei mici.
Influencerița s-a acomodat în noua locuință, însă a recunoscut că mutările repetate i-au creat agitație și anxietate. Totuși, acum pare că și-a găsit liniștea, reușind să se concentreze pe ceea ce are de făcut.
„M-am mutat într-o casă nouă. M-am acomodat foarte bine. Când m-am mutat din apartamentul vechi (adică din chiria veche, cum ar veni), am avut două-trei zile de: Ce mă fac? Nu știu, cu schimbările astea bruște și rapide… Două-trei luni acolo, te muți și așa mai departe… Îți dă o stare de agitație, anxietate. Da, nu este ușor”, a declarat Andreea Popescu pentru Spynews.ro.
Vedeta a spus că cei trei copii sunt foarte încântați de noua locuință, mai ales că aceasta este mult mai spațioasă. Ea se ocupă în prezent de amenajarea camerelor celor mici, pregătind decoruri speciale pentru fiecare, în funcție de pasiunile și preferințele lor. Anastasia va avea o cameră decorată cu flori, inimioare și prințese, în timp ce pentru Ioachim a optat pentru un tapet cu peștii pe care băiatul i-a pescuit în ultimul an.
„Copiii sunt înnebuniți, pentru că apartamentul e mult mai mare, e mult mai spațios. Le fac camerele de copii, de când doresc lucrul acesta. Pentru că ei înainte, când eram în vechea locuință, când eram toți împreună, dormeam cu toții. Acum am ocazia să le fac camerele lor: Anastasia cu tapet, cu flori, cu inimioare, prințese. Lui Ioachim i-am ales un tapet cu pești, toți peștii pe care el i-a pescuit în ultimul an, pentru că a pescuit foarte mulți pești, sunt pe perete. O să fie foarte fain și sunt entuziasmată pentru că renovez”, a mai spus Andreea Popescu.
Vedeta a vrut să clarifice și speculațiile referitoare la noua sa locuință. Ea a explicat că apartamentul este închiriat și că nu a spus niciodată că l-a cumpărat.
„Toată lumea întreba: Bă, da, Andreea s-a mutat tot în chirie sau a luat… pe ce? E chirie! Eu nu am spus niciodată că mi-am cumpărat penthouse-ul. Eu am spus că m-am mutat într-un penthouse. Acum lumea… am observat și eu după ce am postat: s-a creat o nebunie, inclusiv în interviuri. Am văzut tot felul de TikTok-uri făcute că… nu știu, tot felul de aberații. Eu n-am știut că va avea așa impact. Eu am spus: M-am mutat într-un penthouse, pentru că m-am mutat, real! M-am mutat dintr-un apartament în celălalt, altul și este cu chirie. Plătesc chirie acolo și renovez, chiar dacă e cu chirie. Da, pentru că îmi place să am o casă frumoasă, adică am chestia asta, întotdeauna am avut-o, cu posibilitatea ca la un moment dat să-mi cumpăr acest penthouse, cu această posibilitate”, a mai declarat influencerița.
Totodată, Andreea Popescu a explicat că a ales să închirieze un apartament mult mai spațios, trecând de la 120 de metri pătrați la 200 de metri pătrați. Vedeta a mai adăugat că și-a dorit foarte mult să le ofere copiilor un spațiu generos, în care fiecare să aibă propria cameră și intimitatea de care are nevoie.
„Nu, nu mi-am cumpărat, am luat tot cu chirie, dar este o diferență de la 120 de metri la 200 de metri, pentru că am simțit mult, mult să le ofer și eu copiilor… ce au dat tatăl lor acasă. Da, mi-am dorit foarte mult lucrul acesta și… să aibă spațiul lor. Ioachim este la școală, deja are o grămadă de teme, învață, Anastasia are și ea teme. Și e foarte important să aibă locușorul lor, camera lor”, a mai adăugat aceasta.
Citește și: Andreea Popescu locuiește într-un penthouse închiriat. Cine îi plătește jumătate de chirie
Cât despre temerile pe care le-a avut în toată această perioadă, Andreea a spus că nu i-a fost ușor să se obișnuiască cu ideea că trebuie să se descurce singură. Ea a recunoscut că a simțit că nu mai are pe cine să se bazeze în momentele dificile, însă și-a găsit sprijinul în Dumnezeu.
„Dumnezeu m-a ajutat foarte mult în ultima perioadă, în tot acest timp. Nu m-a lăsat, mă, nu m-a lăsat. Că am avut temerea aceasta că: Măi, ce-o fac? Sunt singură, total independentă… E dificil, știi, când nu mai ai o bază, nu te mai poți baza pe cineva decât pe tine. Și înainte mă bazam pe mine, doar că acum e, știi: Dacă se întâmplă ceva, nu mă pot uita în stânga sau în dreapta”, a mai spus Andreea Popescu.