Șeful statului a avut inițial o reacție amuzată, începând să râdă după primele cuvinte ale răspunsului. Ulterior, Nicușor Dan a adoptat un ton serios și a explicat că preferă să nu se implice într-o dezbatere politică privind performanțele fostului prim-ministru, pentru a-și păstra rolul instituțional de mediator.
„A condus guvernul României un an. A fost demis prin moțiune de cenzură. I-am mulțumit public la finalul mandatului.”, a afirmat președintele.
Nicușor Dan a precizat că nu intenționează să se pronunțe asupra rezultatelor guvernării conduse de Ilie Bolojan, considerând că o asemenea evaluare ar putea afecta poziția de neutralitate pe care dorește să o mențină în raport cu partidele politice.
„Nu vreau să intru într-o dezbatere politică despre – a fost bun, n-a fost bun -, tocmai pentru a-mi păstra, așa cum am spus, un rol de mediator când este nevoie și de asemenea de facilitator când este nevoie.”, a subliniat Nicușor Dan.