FOTO Carmen de la Sălciua a furat startul sărbătorilor! Cum arată bradul de Crăciun pe care artista l-a împodobit deja: „Bucuria mea cea mai mare”

Deși ne aflăm abia la jumătatea lunii noiembrie, Carmen de la Sălciua nu a mai avut răbdare până în decembrie și a adus deja magia Crăciunului în casă. Îmbrăcată într-o pijama festivă, cântăreața a împărtășit cu fanii imaginile de poveste din jurul bradului.
Alina Costache
11 nov. 2026, 21:16
FOTO Carmen de la Sălciua a furat startul sărbătorilor! Cum arată bradul de Crăciun pe care artista l-a împodobit deja:
Carmen de la Sălciua a furat startul sărbătorilor

Carmen de la Sălciua a publicat pe Internet o serie de fotografii în care apare așezată lângă un brad înalt și bogat, proaspăt decorat. Pentru a intra complet în atmosfera de poveste, artista a ales o ținută lejeră și tematică, purtând o pijama în carouri roșii.

Citește și: Cum a reușit Carmen de la Sălciua să slăbescă 6 kilograme în 2 luni: „Este drept că au fost sacrificii, dar nu m-am înfometat”

Artista a recunoscut că este printre primele persoane care dau startul pregătirilor, pentru că nu are răbdare până în luna decembrie. „Bucuria mea cea mai mare ….sa împodobesc bradul de Crăciun! Sunt printre primii …știu! Dar la cat iubesc eu perioada asta îmi doresc să mă bucur cat mai mult de ea!„, este mesajul scris de Carmen de la Sălciua pe rețelele sociale.

Câte operații estetice are Carmen de la Sălciua

În urmă cu ceva timp, Carmen de la Sălciua a vorbit deschis despre intervențiile estetice la care a apelat, dar și despre obiceiurile prin care încearcă să își mențină aspectul fizic. Artista a mărturisit atunci că a suferit o singură operație estetică, la nivelul nasului, iar celelalte proceduri au fost intervenții minore, precum injectările cu acid hialuronic și botox.

„Această poveste cu operațiile estetice am încercat să o lămuresc în nenumărate rânduri. Eu am doar o rinoplastie. Doar nasul. Nasul mi-a schimbat toată forma feței. Când îți faci rinoplastie, automat se întinde toată pielea”, a declarat artista.

Artista a precizat, cu altă ocazie, că are mare grijă la alimentație, în plus, face tratamente corporale. ”Am grijă ce mănânc, fac tratamente corporale, operație am una singură, așa cum am mai spus, cea la nas, restul nu sunt operații, sunt mici ajustări, acid, botox. Ajustările astea cred că le are fiecare femeie pentru că oboseală și nopțile pierdute își pun amprena pe fața fiecărui artist”, a mai spus Carmen de la Sălciua.