Grindeanu a promis că PSD va arăta cum se face reforma reală a statului, după ce ”în ultimul an și jumătate s-au vândut povești și propagandă”.
În acest context, șeful social-democraților a venit, miercuri seară, cu vești bune pentru români, anticipând că anul viitor nu vor crește taxele, iar pensiile ar urma să fie indexate.
”În primul rând, sunt trei mari direcții pe care am dori să mergem în perioada următoare – o reformă reală a statului, în ultimul an și jumătate s-au vând povești și propagandă. PSD va arăta cum se face această reformă a statului și aici vorbim de reforma administrației locale și centrale și companiilor și agențiilor de stat. PSD va face asta.
A doua direcție e legată de relansarea economică. Trebuie să redăm speranța investitorilor că România e o țară sigură unde merită să investești și să faci profit și aici vorbesc de un pact cu mediul de afaceri că nu vor mai crește taxe anul viitor.
Nu vor crește taxe anul viitor, dar mă mai interesează un lucru: o problemă legată de prețul la energiei. Înseamnă competitivitate economică și aici trebuie să avem un plan clar ca să putem vorbi de relansare.
Al treilea lucru este legat de refacerea treptată a puterii de cumpărare a românilor. Românii au fost loviți permanent cu taxe și inflație și pot să spun că aici ar trebui să avem câteva ținte. Indexarea pensiilor – n-avem ce să negociem. O facem conform legii. Trebuie să respectăm legea”, a declarat Grindeanu.
Întrebat dacă pensiile ar putea fi indexate cu 7 la sută, liderul PSD a răspuns: ”Haideți să vedem când o fi bugetul (pe 2027 – n.r.)”.
Șeful social-democraților a avansat, de asemenea, scenariul reducerii taxelor pe muncă: ”Eu cred că trebuie să vorbim și de reducerea taxării pe muncă. Avem una dintre cele mai mari cote”.
Sorin Grindeanu a ținut totodată să atace fosta guvernare, afirmând că nu acceptă lecții de la ”care au dat cu barda în economie și în veniturile oamenilor”, ci așteaptă dialog ”despre cum reconstruim”.
”Mă aștept de la cei care au pus România la pământ să aibă decența să nu mai dea lecții.
Nu accept lecții de la unii care au dat cu barda în economie și în veniturile oamenilor. Aș vrea să putem să discutăm despre cum reconstruim”, a spus, la antena3, liderul PSD.
Citește și Pensiile militare ar putea fi actualizate în funcție de solda de grad. Proiectul, depus în parlament