ANM anunță ploi torențiale, cantități de apă de până la 90 de litri pe metru pătrat, rafale de vânt care pot atinge 140 km/h la munte și ninsori la altitudini mari. Începând de sâmbătă, temperaturile vor scădea brusc în toată țara.
Potrivit ANM, joi, la ora 10:00, fenomenele de vreme severă se vor manifesta până sâmbătă, 14 noiembrie, la ora 20:00, iar avertizările de cod galben și portocaliu au intervale de valabilitate diferite.
Codul portocaliu a intrat în vigoare joi, 12 noiembrie, la ora 10:00, și este valabil până mâine, 13 noiembrie, la aceeași oră. Zona vizată de avertizarea ANM este cea a Munților Apuseni, unde meteorologii prognozează perioade cu ploi torențiale importante cantitativ.

„În zona Munților Apuseni vor fi perioade cu ploi torențiale importante cantitativ. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50…80 l/mp, și izolat în jurul a 90 l/mp”, a transmis ANM.
De asemenea, este în vigoare un cod galben de ploi însemnate cantitativ, ce vizează Maramureșul, Crișana, nordul, estul și sud-vestul Transilvaniei, precum și Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și, local, Carpații Orientali.
În aceste regiuni, ploile vor avea mai ales caracter de aversă, iar cantitățile de apă vor ajunge, în general, la 25-50 l/mp, fie în intervale scurte, fie prin acumulare, conform ANM.

Cel de-al doilea cod portocaliu intră în vigoare vineri, 13 noiembrie, la ora 10:00, și va fi valabil până la ora 21:00 a aceleiași zile. Alerta meteo vizează intensificările puternice ale vântului în zona montană. Potrivit meteorologilor, „la munte vor fi intensificări puternice ale vântului cu viteze de 90…120 km/h, iar la altitudini mari de 120…140 km/h”.
Fenomenul meteo va fi precedat de o atenționare cod galben de vânt, valabilă din noaptea de joi spre vineri, între orele 22:00 și 10:00.
În acest interval, vântul va avea intensificări în Banat, Crișana și la munte, cu viteze de 50-70 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor ajunge la 90-100 km/h.
Tot vineri, între orele 10:00 și 21:00, un alt cod galben de vânt va afecta Banatul, Crișana, Maramureșul, Transilvania, Moldova, Dobrogea, nord-estul și estul Munteniei, precum și sud-vestul Olteniei. În aceste zone, vântul va sufla temporar cu viteze de 50-70 km/h la rafală.
Administrația Națională de Meteorologie a emis și o atenționare cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru vineri, 13 noiembrie, în intervalul orar 10:00-21:00, pentru Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali. Sunt anunțate ploi însemnate cantitativ, mai ales sub formă de averse însoțite de descărcări electrice. Cantitățile de apă pot ajunge, în general, la 25-30 l/mp, în intervale scurte sau prin acumulare.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, 13 spre 14 noiembrie, precipitațiile se vor transforma în ninsori la altitudini de peste 1.500 de metri, cu precădere în Carpații Meridionali și de Curbură. ANM estimează că se va depune un strat de zăpadă de aproximativ 5-10 centimetri. Vântul va avea intensificări temporare, inițial în regiunile vestice și la munte, Apoi în toate regiunile țării. Rafalele vor atinge, în general, 50-65 km/h, iar la munte vor depăși 90 km/h.
PROGNOZĂ SPECIALĂ PENTRU INTERVALUL 12.11.2026 ORA 10:00 – 14.11.2026 ORA 20:00 – ZONA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
Intervalul 12.11.2026 Ora 10:00 – 13.11.2026 Ora 08:00
Vremea va continua să se încălzească. Cerul va avea înnorări temporare și îndeosebi în a doua parte a intervalului vor fi condiții de ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimă va fi de 8…11 grade.
Intervalul 13.11.2026 Ora 08:00 – 14.11.2026 Ora 08:00
Vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, astfel că temperatura maximă va fi de 24..25 de grade. Cerul va fi variabil pe parcursul zilei, apoi nebulozitatea se va accentua și va ploua (se vor acumula cantități de apă în general de 10…20 l/mp). Ploile vor avea și caracter de aversă și vor fi posibile descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat (rafale de 40…50 km/h). Temperatura minimă va fi de 7…9 grade.
Intervalul 14.11.2026 Ora 08:00 – 14.11.2026 Ora 20:00
Vremea se va răci accentuat, astfel că temperatura maximă va fi de 9…10 grade. Cerul va fi noros, iar temporar va ploua slab (se vor acumla cantități de apă în general de 3…5 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat. În intervalul 12 noiembrie, ora 10 – 14 noiembrie, ora 20 pentru zona municipiului București va fi în vigoare o informare meteorologică pentru ploi moderate cantitativ și răcire accentuată a vremii.