Calendar ortodox 16 noiembrie 2026. Cine își serbează onomastica în această zi

Pe 16 noiembrie, Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică îl cinstesc pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, unul dintre cei 12 apostoli ai Mântuitorului şi autorul primei Evanghelii. Apostolul Matei este considerat ocrotitorul oamenilor nevoiași.
Oana Anghel
15 nov. 2026, 11:50
Calendar ortodox 16 noiembrie 2026. Cine își serbează onomastica în această zi

Calendar ortodox 16 noiembrie 2026. Sărbătoarea nu este cu cruce în calendarul ortodox, dar în această zi se transmit mesaje celor care poartă numele de Matei.

Sărbători religioase 16 noiembrie 2026

Ortodoxe: Sf. Apostol şi Evanghelist Matei

Greco-catolice: Sf. ap. și ev. Matei

Romano-catolice: Ss. Margareta a Scoţiei, regină *; Gertruda, fc.

Calendar ortodox 16 noiembrie 2026. Cine a fost Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei

Înainte de a deveni unul dintre apostolii lui Iisus Hristos, Sfântul Matei a fost vameș și se numea Levi. Prin activitatea și scrierile sale, acesta marchează trecerea de la Vechiul Testament la Noul Testament. Tocmai de aceea, Sfinții Părinți au rânduit ca Evanghelia sa să fie așezată prima în Noul Testament, fiind cea care păstrează cea mai strânsă legătură cu scrierile vechi testamentare.

Evanghelia după Matei se adresează atât iudeilor, cât și păgânilor, având ca mesaj central chemarea tuturor popoarelor la credință. Apostolul urmărește să le arate iudeilor că Iisus Hristos este Mesia cel vestit în profețiile Vechiului Testament, în timp ce păgânilor le transmite că mântuirea poate fi dobândită numai prin credința în Hristos, potrivit crestinortodox.ro.

Referitor la sfârșitul vieții sale, există mai multe variante. Una dintre acestea susține că Apostolul Matei ar fi fost ucis la porunca regelui etiopian Eggipus, în urma unor intrigi de la curte. Potrivit acestei relatări, apostolul ar fi fost străpuns cu o sabie pe la spate, în timp ce se afla lângă un altar. O altă versiune afirmă că acesta și-ar fi găsit sfârșitul în Etiopia, ca martir, fiind ars pe rug de către păgâni.

Calendar ortodox 16 noiembrie 2026. Rugăciune către Sf Apostol Matei care trebuie spusă atunci când te confrunți cu probleme financiare

Sfinte Apostol si Evanghelist Matei, te chem cu trupul meu, cu sufletul meu cu spiritul meu. Ridica de pe umerii mei povara saraciei si da-mi drum drept si lumina. Arata-mi calea, solutia, oamenii si locurile in care pot beneficia de toate informatiile necesare pentru a ma elibera de aceasta situatie. Adu-i in preajma mea pe cei ce ma pot ajuta si deschide-mi ochii sa ii pot recunoaste!