O femeie din SUA a divorțat după 10 ani și a adoptat un porc. Motivul halucinant pentru care a luat această decizie: „L-am înlocuit”

O femeie din America, în vârstă de 33 de ani, a luat o decizie complet neașteptată după ce a divorțat: a adoptat un porc. Ea spune că este extrem de mândră de această alegere.
Alina Costache
15 nov. 2026, 19:58
O femeie din SUA a divorțat după 10 ani și a adoptat un porc. Motivul halucinant pentru care a luat această decizie:
O femeie din SUA a adoptat un porc

Femeia din Statele Unite a ales o metodă neobișnuită pentru a începe o nouă viață după divorțul de zece ani. Gayla Thompson și-a îndeplinit un vis mai vechi, acela de a adopta un porc drept animal de companie. Purcelușa Daisy i-a cucerit imediat inima, iar cele două sunt acum aproape de nedespărțit.

Citește și: Cât ar putea costa porcul de Crăciun în 2026. Preț surprinzător, fermierii vând în pierdere!

Originară din Nashville, statul Tennessee, Gayla a adus-o acasă pe Daisy în noiembrie 2025, pe vremea când purcelușa avea doar opt săptămâni și cântărea puțin peste nouă kilograme. Americanca nu a ezitat să facă haz de necaz pe seama situației sale, glumind că, practic, a înlocuit un porc cu altul.

„Fostul meu soț mi-a spus mereu că nu pot avea un porc de companie. Așa că, odată ce divorțul a fost finalizat, obținerea porcului visurilor mele a fost modalitatea perfectă de a-mi începe noua viață”, a povestit Thompson, potrivit New York Post.

O femeie și-a găsit fericirea alături de un… porc

Daisy s-a adaptat imediat în noua casă și a devenit rapid un membru cu drepturi depline al familiei. La vârsta de patru luni, purcelușa ajunsese deja la aproximativ 22 de kilograme și se bucura de tot confortul: propriul pat, jucării și o litieră.

Mai mult decât atât, ea își însoțește stăpâna la cumpărăturile săptămânale prin magazinele din zonă. Apariția unui porc plimbat în lesă atrage inevitabil toate privirile, astfel că Daisy a devenit o mică vedetă locală. „Nu vezi în fiecare zi un purceluș în lesă într-un magazin”, a mărturisit Gayla.

De asemenea, purcelușa este o prezență obișnuită la restaurantele drive-in Sonic, unde personalul o recunoaște pe loc și îi oferă mereu o gustare specială pentru animale.

Pasiunea Gaylei pentru animale o are încă din copilărie. Americanca povestește că a salvat și a îngrijit mereu vietăți rănite, motiv pentru care apropiații nu s-au mirat deloc când a decis să crească un porc în apartament. „Știți filmul Pânza lui Charlotte? Eu sunt fetița din acel film. Salvam mereu păsări mici și le vindecam. Să țin un purcel în casă mi se potrivește mănușă”, a declarat ea.

Conviețuirea cu Daisy a adus însă și câteva bătăi de cap. Odată ce a mai crescut, purcelușa a devenit extrem de curioasă și a învățat să deschidă singură ușile dulapurilor pentru a scoate lucruri din ele. Pentru a preveni pagubele, Gayla a fost nevoită să își securizeze locuința exact ca pentru un copil mic și să își protejeze covoarele.

Acuum, femeia visează să își deschidă o mică fermă, sperând să își construiască un viitor care să îi ofere împlinirea pe care nu a găsit-o în cei zece ani de mariaj.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cine este Marialuisa Jacobelli, sexy jurnalista care i-a sucit minţile lui Jannik Sinner. Galerie foto
Capital.ro
Angajații mai au două minivacanțe până la sfârșitul anului 2026. Cum se leagă zilele libere de sărbători
Playtech.ro
Poți primi amendă dacă mașina Poliției circulă în spatele tău? Cum poate fi măsurată viteza ta
Adevarul
Simion, pus la zid de susținătorii lui Călin Georgescu: liderul AUR, acuzat că și-a trimis oamenii acasă, în loc să meargă la Arestul Central
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
MediaFlux
Ce pensie are Rică Răducanu la 80 de ani. Suma pe care statul român i-o plătește lunar fostului fotbalist
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România