13 cetăţeni din Afganistan, Siria şi Turcia, găsiţi pe malul Dunării de Poliţia de Frontieră, la Călăraşi

Un număr de 13 cetăţeni din Afganistan, Siria şi Turcia care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat a României au fost descoperiţi pe malul Dunării, la Călăraşi, de către poliţiştii de frontieră ai ITPF Giurgiu.
Iulian Tudor
23 sept. 2013, 09:48
13 cetăţeni din Afganistan, Siria şi Turcia, găsiţi pe malul Dunării de Poliţia de Frontieră, la Călăraşi

Lucrătorii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Călăraşi, în cooperare cu poliţişti de la postul Dorobanţu, au depistat, în apropierea localităţii de frontieră Vărăşti, judeţul Călăraşi, un grup de persoane care nu-şi justificau prezenţa în zonă, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră din Giurgiu, informează Mediafax.

„S-a procedat la identificarea acestora, ocazie cu care s-a stabilit că cele 13 persoane sunt cetăţeni afgani, sirieni şi turci, cu vârste cuprinse între 20 şi 39 de ani. În urma cercetărilor s-a stabilit că aceştia au trecut ilegal frontiera de stat a României, traversând fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni de mici dimensiuni, condusă de un cetăţean bulgar. Din declaraţiile celor în cauză s-a stabilit că aceştia intenţionau să traverseze teritoriul României şi Ungariei şi aveau Norvegia ca destinaţie finală a călătoriei ilegale. Pentru a ajunge în vestul Europei, cei 13 migranţi au declarat că au plătit sume cuprinse între 8.000 şi 20.000 de euro de persoană, în funcţie de ţara din care au fost racolaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITPF Giurgiu, subinspector Alexandra Popescu.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză şi, conform protocolului româno-bulgar, acestea au fost predaţi autorităţilor de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Devis Epassy, pe făraș la Dinamo!? Sosirea lui Alaa Bellaarouch i-a pecetluit soarta portarului camerunez
Capital.ro
BNR avertizează asupra riscurilor pentru economia României. Valentin Lazea: Dacă ar exista voință politică am avea venituri
Playtech.ro
Obligatoriu apa gratuită servită la masă în restaurante. „Exact cum se întâmplă în Franța, Spania, Italia și, practic, în toată Europa civilizată”
Adevarul
Scenariul alegerilor anticipate prinde contur. Un fost judecător CCR explică mecanismul de dizolvare a Parlamentului
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
România răspunde la amenințările Iranului. Suntem acuzați de complicitate cu SUA în război
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?