Theo Rose susține că spectacolul „Acorduri Ample” transmite un mesaj anticomunist, iar fragmentul cu copii îmbrăcați în pionieri, devenit viral pe rețelele sociale, a fost interpretat greșit după ce a fost distribuit fără context.
Artista a explicat, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Edupedu, semnificația momentului și a precizat că nu intenționează să schimbe mesajul spectacolului în urma controverselor.
Controversa a pornit de la scena de la finalul concertului susținut săptămâna trecută la Sala Palatului. În imaginile distribuite pe internet apar mai mulți copii îmbrăcați în uniformele pionierilor, cu flori în mâini, care interpretează melodia „Noi în anul 2000”.
Secvența a fost publicată pe Facebook de Germina Nagâț, membră în Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), care a criticat mesajul transmis de momentul artistic.
Cercetătoarea a atras atenția asupra simbolurilor asociate organizației de pionieri a Partidului Comunist Român și a susținut că libertatea de exprimare nu poate justifica promovarea nostalgiei față de dictatură.
„Libertatea de expresie nu poate servi ca justificare a propagandei în favoarea dictaturii comuniste, în care s-au încălcat toate celelalte drepturi fundamentale”, a scris aceasta în postarea care a însoțit înregistrarea.
Theo Rose a explicat că imaginile distribuite online surprind doar o parte din finalul spectacolului, în timp ce elementele care îi definesc mesajul au fost eliminate din filmare. Potrivit artistei, în spatele copiilor erau proiectate imagini de la Revoluție și numele celor care au murit pentru libertate, iar personajul Nicolae Ceaușescu era scos din scenă de un personaj care îl reprezenta pe securist.
„Sunt împotriva oricărui regim care îi ia omului libertatea, demnitatea și dreptul de a gândi și de a se exprima. Eu trăiesc astăzi dintr-o libertate pentru care alții au plătit cu viața. Nu am cum să fiu nostalgică după regimul care le-a luat-o.
Scena de aproape 2 minute distribuită în social media și care a generat dezbaterea respectivă reprezintă finalul spectacolului. „Niște copii îmbrăcați în pionieri intră pe scenă cu flori în mâini și cântă «Noi în anul 2000». În spatele lor sunt proiectate imagini de la Revoluție și numele oamenilor care au murit pentru libertatea noastră. În același timp, personajul Ceaușescu este scos din scenă de către personajul securist. Mi se pare unul dintre cele mai puternice contraste din spectacol. Copiii cântă despre viitor, în timp ce în spatele lor vedem prețul plătit pentru ca acel viitor să poată exista. Nu sunt acolo ca să glorifice comunismul. Sunt acolo ca să reprezinte o generație care avea să trăiască sfârșitul lui. Iar florile din mâinile lor, puse în relație cu imaginile Revoluției, capătă un cu totul alt înțeles”, a precizat cântăreața.
Cântăreața a precizat că spectacolul nu este construit în jurul unei imagini idealizate a perioadei comuniste, ci urmărește să prezinte atât muzica acelor ani, cât și condițiile în care au trăit oamenii și artiștii. Producția continuă proiectul „Pe Vechi”, început în 2024, dedicat muzicii și interpreților din perioada interbelică.
„Acorduri Ample” e un spectacol despre artiștii care au făcut muzica extraordinară într-o perioadă în care nu erau liberi să se exprime așa cum și-ar fi dorit. Este, de fapt, continuarea spectacolului „Pe Vechi”, pe care l-am început în 2024 și în care am povestit despre artiștii perioadei interbelice, ajungând cu povestea până la instaurarea comunismului. De data asta am vrut să arătăm și cum trăiau oamenii atunci, nu doar cum cântau artiștii. Așa că am pus în scenă situații obișnuite din comunism: cozile la alimentară, lipsa curentului, viața unei familii simple, bucuria unui copil care primea o portocală cadou. Dar și lucrurile mult mai grave: presiunile Securității, cenzura, compromisurile pe care artiștii erau nevoiți să le facă pentru a-și putea continua meseria.
Am încercat să spunem povestea unei generații prin muzica pe care a iubit-o și prin realitățile pe care a fost nevoită să le trăiască. Pentru că eu cred că muzica aceea a fost extraordinară nu datorită regimului, ci în ciuda lui. Și mi se pare important să păstrăm ce a fost valoros, fără să uităm în ce condiții a fost creat.”, a mai spus Theo Rose.
Artista a admis că s-a gândit la posibilitatea ca anumite momente să trezească nostalgii în rândul celor care au trăit în comunism, însă a făcut distincția între amintirile legate de muzică sau de tinerețe și regretul după regimul politic.
„Da, m-am gândit la asta și tocmai de aceea am fost foarte atentă la construcția dramaturgică a spectacolului. Știu că muzica are puterea de a trezi amintiri și nostalgii, mai ales în rândul celor care au trăit în perioada respectivă. Dar nostalgia pentru un cântec sau pentru propria tinerețe nu trebuie confundată cu nostalgia pentru regimul politic de atunci. De aceea, am avut grijă ca momentele muzicale să fie puse în context, iar intervențiile mele din timpul spectacolului să nu lase loc de îndoială asupra poziției mele față de comunism.”, a mai adăugat aceasta.
Întrebată dacă unele secvențe ar fi putut transmite un mesaj ambiguu din cauza regiei, artista a susținut că interpretările controversate au apărut după ce momentul a fost desprins de restul spectacolului.
„Cred ca e o diferență foarte mare între un mesaj ambiguu și un mesaj căruia i se elimină contextul. Dacă dintr-un film despre Holocaust decupezi o scenă în care niște oameni dansează, nu înseamnă că filmul glorifică nazismul. Spectacolul are o construcție dramaturgică. Scenele comunică între ele, se completează și capătă sens împreună.
Dacă extragi câteva secunde, poți obține aproape orice interpretare dorești. Sigur că sunt dispusă să ascult observațiile oamenilor care au văzut spectacolul integral. Dar mi se pare nedrept să judecăm intenția și mesajul unui spectacol pornind de la un fragment din care au dispărut tocmai elementele care îi dau sens”, mai precizează Theo Rose.
Ea a fost întrebată și dacă va schimba reprezentațiile viitoare pentru a elimina orice posibilitate de interpretare greșită. Artista a spus că spectacolul poate evolua, însă nu va modifica mesajul ca reacție la distribuirea unui fragment pe internet.
„Un spectacol viu poate fi îmbunătățit. Și al nostru, cu siguranță, va evolua. Dar nu intenționez să modific mesajul ca răspuns la interpretarea unui fragment scos din context. Dacă aș face asta, aș accepta ideea că un artist trebuie să-și construiască opera astfel încât să nu mai poată fi răstălmăcită nici măcar atunci când e prezentată incomplet. Ceea ce e imposibil. Nu cred că trebuie să punem o explicație lângă fiecare simbol de pe scenă, deși noi cam asta am făcut, tocmai pentru a ne asigura că orice spectator, indiferent de vârstă, primește suficient context.”, mai spune Theo Rose.
Aceasta a mai explicat că spectacolul include și alte secvențe care prezintă efectele regimului comunist asupra vieții cotidiene și asupra celor care activau în lumea artistică. Printre subiectele abordate se numără cenzura, presiunile exercitate de Securitate, lipsurile și cazul Mihaelei Runceanu.
„Da. Și nu niște elemente subtile, pe care trebuia să fii specialist în teatru ca să le înțelegi. În spatele copiilor, așa cum am mai spus, erau imagini de la Revoluție și numele celor care au murit. Personajul Ceaușescu era îndepărtat din scenă. Iar până la acel moment, publicul văzuse deja povestea cenzurii, a presiunilor asupra artiștilor, a cozilor interminabile, a lipsurilor și a fricii. Am vorbit inclusiv despre Mihaela Runceanu, despre moartea ei și despre împrejurările în care un om care îi aducea casete cu filme și muzică din străinătate a ajuns să o ucidă. Nu regimul a comandat această crimă, dar povestea ei ne ajută să înțelegem și lumea restricțiilor în care trăiau artiștii. Dacă din toate astea păstrezi doar niște copii cu cravate roșii, evident că obții altă poveste. Dar aia nu mai e povestea pe care am spus-o eu.”, a transmis artista pentru Edupedu.
Cântăreața a vorbit și despre felul în care îi privește pe copiii care au făcut parte din organizația de pionieri, despre care spune că au fost puși să respecte reguli și să manifeste loialitate față de partid, fără să aibă posibilitatea de a alege sau de a înțelege pe deplin implicațiile.
„Pionierii erau niște copii. Copii obișnuiți, ca cei de astăzi, dar care făceau lucruri pe care nu le alegeau ei. Regimul încerca să-i formeze după propriile principii și convingeri și le cerea loialitate și obediență față de un partid politic, deși nu aveau vârsta la care să înțeleagă ce presupune asta și nici libertatea de a pune la îndoială ce li se spunea. […] Mi se pare trist că până și copilăria devenise un instrument de propagandă”, a declarat Theo Rose.
Ea a răspuns și criticilor potrivit cărora ar fi prea tânără pentru a aborda o perioadă pe care nu a trăit-o. Artista a spus că s-a documentat și a ascultat mărturii pentru a putea construi spectacolul și consideră că generațiile tinere au responsabilitatea de a transmite mai departe poveștile celor care au cunoscut comunismul.
„Că nu cred că trebuie să fi trăit o tragedie ca să ai dreptul să vorbești despre ea. Dacă am aplica această logică, n-am mai putea face filme istorice, n-am mai putea scrie cărți despre războaie și n-am mai putea cânta despre viețile oamenilor care au trăit înaintea noastră. Eu nu pretind că știu cum era să trăiești în comunism. Tocmai de aceea m-am documentat, am ascultat mărturii și am încercat să înțeleg. Repet. „Acorduri Ample” este continuarea unui demers început în 2024, cu „Pe Vechi”, spectacolul dedicat muzicii și artiștilor din perioada interbelică, a cărui poveste ajunge tot la instaurarea comunismului. Nu m-am apucat ieri să descopăr istoria muzicii românești. Și dacă generația mea n-ar avea dreptul să vorbească despre comunism pentru că nu l-a trăit, cui i-ar mai reveni responsabilitatea să ducă poveștile astea mai departe, atunci când cei care le-au trăit nu vor mai fi?”, mai specifică artista.
În interviul acordat Edupedu, artista a explicat și cum crede că poate fi folosită muzica pentru a-i apropia pe copii de istorie și cultură. Ea a povestit despre lecțiile de canto din copilărie, când profesoara le prezenta interpreți importanți și le stârnea curiozitatea prin poveștile din spatele cântecelor.
„În primul rând, făcându-i curioși. Când eram mică și făceam canto la Centrul Cultural din Izvoarele, sora mea, care ne era profesoară, ne strângea periodic și ne ținea câte o lecție despre o mare interpretă de folclor. Căuta mereu cele mai interesante povești despre artista respectivă, lucruri care să ne stârnească nouă, unor copii, curiozitatea. Apoi pregăteam un spectacol întreg din repertoriul ei. Pe mine m-a inspirat foarte tare metoda asta și cred că, prin cele două spectacole ale mele, încerc să fac același lucru, la o scară mult mai mare. Muzica are un avantaj extraordinar: te poate face să simți ceva înainte să înțelegi tot contextul. Un copil poate să descopere un cântec, să se îndrăgostească de el și abia apoi să devină curios cine l-a scris, când, de ce și în ce condiții. Și de acolo începe educația.
Cred că avem o problemă atunci când cultura devine un privilegiu al celor care au deja acces la ea. Când ne plângem că oamenii nu știu, dar îi disprețuim tocmai pentru că nu știu. Eu cânt și folclor, și pop, și manele, și jazz, și muzică interbelică. Și mă bucur că am un public atât de divers. Dacă un om vine să mă asculte pentru o manea și pleacă acasă curios să afle cine a fost Cristian Vasile, Mihaela Runceanu sau ce a însemnat cenzura comunistă, eu consider că am făcut ceva bun. Nu cred că educația înseamnă să le arăți oamenilor cât de multe știi tu. Cred că înseamnă să găsești o cale prin care să-și dorească și ei să afle mai mult.”, a mai punctat artista.