O pianistă română, nominalizată la „Women of the Future Awards”, în Marea Britanie

Pianista română Alexandra Dăriescu se află pe lista scurtă a ediţiei din acest an a "Women of the Future Awards", o competiţie naţională desfăşurată anual în Marea Britanie, care premiază cele mai talentate femei tinere, ce reprezintă un model pentru generaţiile viitoare.
Iulian Tudor
23 sept. 2013, 13:02
O pianistă română, nominalizată la

„Women of the Future Awards” este cel mai mare program naţional din Marea Britanie de premiere a celor mai talentate femei cu vârsta sub 35 de ani, care reprezintă o sursă de inspiraţie pentru generaţiile viitoare, potrivit Mediafax.

Programul „Women of the Future Awards”, realizat în parteneriat cu compania Shell, se află în 2013 la cea de-a şaptea ediţie.

„Women of the Future Awards” recunosc meritele unor tinere femei care îşi desfăşoară activitatea în nouă domenii, inclusiv arte şi cultură, ştiinţe, business, media şi tehnologie.

Pianista română Alexandra Dăriescu se află pe lista scurtă a „Women of the Future Awards” 2013, la categoria „Arts & Culture Woman of the Future”.

Alexandra Dăriescu a devenit în acest an prima pianistă din România care a urcat pe scena Royal Albert Hall, pentru a concerta alături de Orchestra Filarmonicii Regale din Londra.

Alexandra Dăriescu are o capacitate naturală de a comunica, prin intermediul muzicii sale, cu publicul. „Cu un spirit duios şi entuziasm, ea vorbeşte cu publicul prin intermediul muzicii sale”, spunea Rosemary Johnson, directorul executiv al Orchestrei Filarmonicii Regale din Londra, citată de publicaţia britanică.

Alături de Alexandra Dăriescu, la categoria „Arts & Culture Woman of the Future” a Women of the Future Awards 2013 au mai fost nominalizate: Jessica Elliott, managing director al J’s Dance Factory şi Dancing After School; Anna Higgs, care conduce Film4.0, Film4; Tamara Ralph, creative director la Ralph & Russo; Charlotte Wakefield, artist de teatru.

Ceremonia de decernare a premiilor „Women of the Future” va avea loc pe 13 noiembrie, la Londra.

Alexandra Dăriescu s-a născut în România, a studiat la Iaşi, la Şcoala Pocklington şi la Colegiul de Muzică Royal Northern din Marea Britanie. A absolvit, în anul 2008, cu Medalia de Aur, cea mai mare distincţie oferită de colegiu.

La numai 27 de ani, Alexandra Dăriescu este prima pianistă din România care a urcat pe scena Royal Albert Hall pentru a concerta alături de Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, la evenimentul care a avut loc în această vară fiind prezenţi şi membri ai Casei regale a României.

Considerată de BBC Music Magazin „o stea în devenire”, Alexandra Dăriescu a debutat la prestigioasa Carnegie Hall din New York. De atunci, susţine în mod constant concerte în Marea Britanie, cu ansambluri precum Royal Philharmonic Orchestra şi Royal Liverpool Philharmonic Orchestra, BBC Symphony Orchestra, BBC National Orchestra of Wales, şi colaborează cu unii dintre cei mai importanţi dirijori ai momentului.

CD-ul de debut al Alexandrei Dăriescu (Champs Hill Records, 2012) a primit o recenzie de patru stele în BBC Music Magazine şi a intrat în top 10 al celor mai bune albume ale anului la Manchester Evening News. Anul trecut, pianista a susţinut concertul pentru pian „Mesmerism”, compus special pentru ea de Emily Howard. Concertul, distins cu premiul British Composer 2012, a fost transmis de BBC Radio 3. Alexandra Dăriescu a mai interpretat, în premieră, la Londra, „Concertul în stil clasic” de Dinu Lipatti.

De-a lungul anilor, Alexandra Dăriescu a fost premiată cu mai multe distincţii prestigioase, printre care premiul Verbier Cubs, la Festivalul Academiei Verbier în Elveţia (2008), premiul Guildhall Wigmore şi premiul ambasadorului român pentru contribuţia extraordinară la promovarea imaginii României în Regatul Unit.

Alexandra Dăriescu va putea fi ascultată şi de publicul român, pe 27 septembrie, la Sala Palatului din Capitală, alături de Royal Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Andrew Litton, evenimentul făcând parte din programul Festivalului Enescu.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Pericol de inundații în România! Hidrologii au emis avertizare cod portocaliu. Care sunt zonele vizate
Fanatik.ro
Cristi Balaj analizează ultimele arbitraje la meciurile FCSB: „De ce nu le-a crescut tensiunea când au ratat 11 metri?”. Ce spune de penalty-ul cerut la Olaru. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu trage semnalul de alarmă. Avertismentul fostului candidat: Taxe mici sau deloc. România trebuie să producă
Playtech.ro
Staţiunea din România în care urşii se plimbă pe pârtiile de schi! Avertisment serios din partea Jandarmeriei
Adevarul
Scandal sexual în Muntenegru. Doi oficiali de rang înalt și-au dat demisia după ce pe internet a apărut un clip în care apar în ipostaze intime
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ce se întâmpla în clubul lui Nicu Ceaușescu. A recunoscut acum totul
MediaFlux
Adrian Câciu dă vestea cea mare pentru români și-l contrazice pe Bolojan: „Spuneți că nu sunt bani în 2026. Sunt bani!”
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil