Fatih Terim a fost demis de la Galata. Turcii vorbesc de aducerea lui Mircea Lucescu

Din cauza debutului slab de sezon, Galatasaray Istanbul a decis să renunţe la serviciile antrenorului şi managerului general Fatih Terim, care ocupă şi funcţia de selecţioner al Turciei.
Daniel Spătaru
25 sept. 2013, 06:12
Fatih Terim a fost demis de la Galata. Turcii vorbesc de aducerea lui Mircea Lucescu

La capătul unei reuniuni a comitetului director al lui Galatasaray Istanbul, campioana en-titre a Turciei, s-a luat decizia rezilierii contractului antrenorului Fatih Terim, din cfauza startului slab de sezon, echipa ocupând un modest loc 9, cu o singură victorie în cinci etape. De asemenea, campania din Liga Campionilor a debutat catastrofal pentru gruparea din Istanbul, învinsă pe teren propriu, cu 6-1, de Real Madrid.

În urmă cu numai trei luni, Fatih Terim a acceptat să preia conducerea selecţionatei Turciei, pentru a încerca să o relanseze în cursa pentru calificarea la Cupa Mondială 2014, păstrându-şi totodată şi funcţia de la Galatasaray, cu care a câştigat campionatul naţional în ultimele două sezoane.

Presa din Turcia anunţă că unul dintre posibilii înlocuitori ar putea fi Mircea Lucescu, care ar fi primit o ofertă de 4 milioane de euro pe sezon, turcii oferindu-se să plătească şi eventuale despăgubiri către Şahtior Doneţk. Un alt nume vehiculat în presa de la Istanbul ca înlocuitor al lui Fatih Terim este cel al antrenorului italian Roberto Mancini.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Virginia Ruzici, prima reacție după ce Simona Halep a oficializat relația cu Dorin Mateiu: „Trăiește așa cum dorește”
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Ce ai voie să iei dintr-un hotel fără să plătești. Lista completă a obiectelor gratuite din cameră și a celor care rămân proprietatea unității
Adevarul
„Românii au ajuns să meargă la supermarket ca la muzeu”. Consumul scade de șase luni
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscopul lunii august. Cine renaște după jumătatea acestei luni și cine trebuie să lase trecutul în urmă pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat