Torţionarul Alexandru Vişinescu a lucrat la Securitate

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii solicită instanţei să constate calitatea de lucrător al fostei Securităţi în cazul lui Alexandru Vişinescu, fost comandant al închisorii Râmnicu Sărat.
Iulian Tudor
25 sept. 2013, 07:58
Torţionarul Alexandru Vişinescu a lucrat la Securitate

Sesizarea va fi judecată de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, care vor stabili dacă Alexandru Vişinescu a fost sau nu lucrător al fostei Securităţi, informează Mediafax.

Pe de altă parte, Parchetul instanţei supreme anunţa, în 3 septembrie, că Alexandru Vişinescu este urmărit penal pentru genocid, întrucât în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe, i-a lipsit de hrană, medicamente şi asistenţă medicală.

Potrivit procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, „a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi)”.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a solicitat, pe 30 iulie, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav.

În 9 august, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a preluat de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului împotriva torţionarului Alexandru Vişinescu.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Ionuț Radu, cerut afară din poarta naționalei! „Popescu merita să fie titular!”
Capital.ro
Au nevoie urgentă de muncitori, dar nimeni nu se înghesuie. Plata poate ajunge la 400 de lei pe zi
Playtech.ro
Ajutor pentru încălzire 2026-2027. Ce venit trebuie să ai pentru a primi bani de la stat și când se depune cererea
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
Prunea a răbufnit: ”M-ați înnebunit cu Ianis Stoica! Hagi face foarte bine că ia jucătorii pe care îi știe, Marius Corbu în locul cui să joace?”
MediaFlux
Răsturnare de situație în România. Alegerile anticipate pot fi organizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte