Un an de la moartea lui Bogdan Gigină. Familia poliţistului şi colegii acestuia au depus flori la locul accidentului UPDATE

Poliţiştii de la Brigada Rutieră, familia lui Bogdan Gigină şi prietenii acestuia îl comemorează, joi, pe poliţistul de 28 de ani care şi-a pierdut viaţa, în urmă cu un an, în dispozitivul de însoţire al lui Gabriel Oprea. La ora la care a fost raportat accidentul, toate lămpile maşinilor de poliţie din Capitală vor fi aprinse.
Iulian Tudor
20 oct. 2016, 06:13
Un an de la moartea lui Bogdan Gigină. Familia poliţistului şi colegii acestuia au depus flori la locul accidentului UPDATE

UPDATE Familia lui Bogdan Gigină și mai mulți polițiști de la Brigada Rutieră au depus flori, joi, la locul accidentului în care acesta și-a pierdut viața în urmă cu un an.

Bogdan a fost colegul nostru, pentru noi încă este colegul nostru, a plecat într-o misiune din care nu s-a mai întors. E o zi tristă și am zis să-i cinstim memoria venind aici, mergând la cimitir, comemorând ziua în care s-a întâmplat acest eveniment nefericit. Noi suntem polițiști și știm cum merg anchetele, pentru a se putea dispune în cunoștință de cauză este necesar să se facă o anchetă minuțioasă, în care să se determine cei cu adevărat vinovați de moartea colegului nostru„, a declarat Valentin Rîciu de la Brigada Rutieră, potrivit Agerpres.

El a precizat că, în urma nefericitului eveniment, s-au schimbat unele lucruri în structura Poliției și există „o altfel de abordare”.

Acum nu mai există aceeași presiune, acum coloanele oficiale sunt asigurate la nivel central, la nivel IGPR, și Brigada Rutieră nu mai are aceeași presiune. (…) Înainte nu prea se comunica pe verticală între subordonați și șefi, acum există o comunicare mai bună„, a arătat Rîciu.

Joi, la ora 19.02, ora producerii accidentului din 20 octombrie 2015, directorul general al Poliţiei Capitalei, chestorul Marius Voicu, va transmite un mesaj prin staţiile radio ale Poliţiei, potrivit news.ro.

„Se împlineşte un an de când ignoranţa unor şefi au distrus vieţi şi ne-au arătat – pentru a câta oară? – că noi, muncitorii nu contăm”, a scris, pe Facebook, unul dinre poliţiştii Brigăzii Rutiere.

Poliţistul Bogdan Gigină şi-a pierdut viaţa în timp ce conducea o motocicletă a Brigăzii Rutiere Bucureşti, în seara de 20 octombrie 2015. Agentul de poliţie, care făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a lui Gabriel Oprea, atunci vicepremier şi ministru al Afacerilor Interne, a pierdut controlul motocicletei, în condiţiile în care ploua, şi a ajuns într-o groapă săpată pe carosabil pentru lucrări la reţeaua de gaze.

„În ceea ce priveşte cauza accidentului de circulaţie constând în viteza de deplasare (84 de km/h) şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale rezultă indicii rezonabile că această cauză a fost determinată de către ministrul de Interne Oprea Gabriel. Viteza de deplasare era stabilită în mod implicit de către ministrul de interne prin comunicarea destinaţiei şi a momentului precis la care acesta trebuia să ajungă la destinaţie. De altfel, acesta era singurul în măsură să solicite mărirea vitezei de deplasare dincolo de depăşirea limitei de siguranţă”, susţin anchetatorii.

La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni, precizează procurorii.

„În raport cu ansamblul probelor administrate până în prezent (între care două expertize criminalistice şi o expertiză tehnică) se reţine că există indicii rezonabile în sensul că ministrul de interne Oprea Gabriel este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul pe care demnitatea deţinută i-l conferea şi cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează deplasarea coloanei oficiale care îl însoţea, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, cauză care a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei Gigină Bogdan-Cosmin”, mai arată DNA.

În acest dosar, fostul ministru Gabriel Oprea a fost pus, luni, sub acuzare pentru ucidere din culpă.

CITEŞTE ŞI: Mama poliţistului Bogdan Gigină: Gabriel Oprea nu cunoaşte sensul cuvântului „demnitate”

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
Vești bune pentru jucătorii de la CFR Cluj! „Am dat niște avansuri să poată oamenii să trăiască”
Capital.ro
Ai primit o amendă rutieră? Când se iau în calcul și zilele de sâmbătă și duminică
Playtech.ro
Orașul din România în care sunt mai multe locuințe decât familii. De ce au rămas atât de multe case goale
Adevarul
Oierii, spectatori la propriul protest: cum au transformat agitatorii revolta fermierilor într-o gherilă urbană
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Noi dezvăluiri exclusive după „atențiile” din portbagajul șefului Inspecției Muncii. Șoferul lui Dantes Nicolae Bratu a împărțit „prada” și a plecat cu ea acasă. ITM-urile prinse în fapt o dau cotită | Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte