A fost desluşit misterul bolovanului căzut într-o casă din Hunedoara

Mister total în cazul bolovanilor căzuți din cer într-o localitate din Hunedoara. Unul a căzut prin acoperișul unei case, o mamă și fetița ei fiind la un pas de moarte. Al doilea a aterizat în curtea altui localnic. Autoritățile cred că aceștia provin de la o detonare de la o haldă de steril, în timp ce specialiștii din Constanța spun că este vorba despre un meteorit.
Filip Stan
30 mart. 2022, 10:50
A fost desluşit misterul bolovanului căzut într-o casă din Hunedoara

Două roci de dimensiuni mari s-au prăbușit marţi, din senin, una prin acoperișul unei clădiri din zona Ceangăi din Hunedoara, locuită de o familie cu doi copii, iar cealaltă în curtea unui localnic. La faţa locului au făcut verificări mai mulţi specialişti ai CBRN care au ajuns la concluzia că piatra nu conţine material radioactiv, ci doar probabil zgură şi metal.

A fost desluşit misterul bolovanului căzut într-o casă din Hunedoara

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara citaţi de zhd.ro, rocile sunt reziduuri metalurgice (zgură) și au fost aruncate de la peste un kilometru distanță, în urma unor activități de detonare efectuate pe fosta platformă siderurgică din Huendoara.

Citeşte şi: Un român a primit o sumă impresionantă în cont, din greșeală. A refuzat să o restituie și și-a cumpărat BMW-uri de banii respectivi

În zona fostului combinat, două firme derulează activități industriale și au loc demolări ale ruinelor combinatului.

„Cele două corpuri căzute la cele două imobile sunt bucăți de zgură, care au provenit în urma detonării unei bucăți de zgură, activitate desfășurată la aproximativ un kilometru de imobilele în cauză, respectiv în incinta fostului combinat siderurgic, pe actuala platformă, unde două societăţi comerciale desfășoară activități de excavare și colectare a deșeurilor metalice. Ancheta este în desfășurare urmând ca, din cercetările efectuate, să se stabilească toate împrejurările în care s-au comis aceste incidente, precum și pentru a se stabili dacă activitățile din incinta fostului combinat, desfășurate de către cele două societăți comerciale s-au efectuat cu respectarea prevederilor legale, urmând ca în funcție de rezultatul anchetei să se ia măsurile legale care se impun”, a transmis IPJ Hunedoara.

Citeşte şi: Descoperire șocantă într-un cimitir din Capitală! Bebeluș găsit mort într-o cutie

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru distrugere din culpă.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Ce destin! Nae Ungureanu a ratat în ultima clipă avionul Universităţii Craiova către Armenia și către… viață: „Merg data viitoare!” Apoi, a murit…
Capital.ro
Regula celor 3, 6 și 12 luni. Banii pe care românii trebuie să îi aibă „la saltea”. Guda: Ăsta este fondul de control
Playtech.ro
Locuri de joacă obligatorii lângă blocurile noi. Ce obligație ar putea apărea pentru dezvoltatorii imobiliari
Adevarul
„Nu se mai întorc cu adevărat acasă. Acea lume a dispărut”. Tinerii germani care au în grijă moștenirea sașilor plecați din Transilvania
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Schimbare istorică. Ion Țiriac: 'E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici'
MediaFlux
ANAF introduce o nouă procedură pentru veniturile românilor. Pot fi chemați inclusiv la audieri
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat