A fost modificată legea pensiilor! Care sunt românii care vor rămâne fără venituri

Legea Pensiilor a fost modificată, iar schimbările aduse acesteia nu sunt deloc pe placul unor români, întrucât unii dintre ei nu vor mai încasa venituri.
Iulian Tudor
04 aug. 2019, 09:50
A fost modificată legea pensiilor! Care sunt românii care vor rămâne fără venituri

Mai exact, noua modificare a legii, care a fost publicată de curând în Monitorul Oficial, vizează pensia de invaliditate și se va acorda numai celor care au realizat stagii de cotizare în sistemul public de pensii.

Pensia de invaliditate este unul dintre cele patru tipuri de pensie din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, care a fost publicată pe 9 iulie în Monitorul Oficial nr. 563 și care urmează să intre în vigoare pe 1 septembrie 2021. În viitoarea lege, pensia de invaliditate va fi acordată celor care nu au îndeplinit vârsta standard de pensionare (la fel ca acum), dar care au realizat stagii de cotizare în sistemul public de pensii (condiție la care se vor raporta autoritățile indiferent de cauza pentru care se cere această pensie ori de gradul de invaliditate).

Legea se referă acum la doar două tipuri de cauze (de pierdere totală sau a cel puțin jumătate din capacitatea de muncă) în care pensia se acordă dacă sunt îndeplinite și cele două cazuri, precum accidente de muncă ori boli profesionale, dar și boli ori accidente care nu au legătura cu munca.

De cealaltă parte, în noua lege, schizofrenia, SIDA și neplaziile nu mai sunt precizate drept cauza pentru care se poate obține pensia de invaliditate.

Totuși, prevederea referitoare la pensiile de invaliditate legate de evenimentele din decembrie 1989 va rămâne.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Sondaj INSCOP. Locul surpriză pe care îl ocupă gafa lui Prunea în topul vinovaților din meciul cu Suedia. Când se va mai califica, de fapt, naționala României la un Campionat Mondial
Capital.ro
Se aplică tuturor proprietarilor de apartamente. Obligația care nu dispare nici dacă locuința este nelocuită. Plata nu poate fi evitată
Playtech.ro
Ce faci dacă ai primit amendă de parcare sau viteză în Grecia. Pași de urmat pentru a plăti simplu
Adevarul
De ce războiul din Iran înseamnă pentru SUA o înfrângere mai severă decât în Vietnam. Explicațiile unui expert
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză. Soția i-o oferise cadou de Ziua Îndrăgostiților
iamsport.ro
Fotbalistul român i-a închis telefonul în nas lui Giovanni Becali: ”Vreau să îți schimb viața!”
MediaFlux
Schimbări majore la Bacalaureat din 2030! Decizia Ministerului Educației merge spre publicarea în Monitorul Oficial
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?