A început înzăpezirea artificială a Pârtiei Noi din Sinaia

Autorităţile din Sinaia au demarat procesul de înzăpezire artificială a Pârtiei Noi, deservită de telegondolă, singura din staţiune care beneficiază deocamdată de o instalaţie de zăpadă artificială.
Iulian Tudor
05 dec. 2013, 09:03
A început înzăpezirea artificială a Pârtiei Noi din Sinaia

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Sinaia, Mădălina Roşu, a declarat, joi, că administratorul domeniului schiabil din Sinaia a pus în funcţiune tunurile pentru zăpadă artificială pe Pârtia Nouă, situată sub traseul telegondolei, în condiţiile în care temperatura a permis începerea înzăpezirii artificiale, potrivit Agerpres.

S-a început înzăpezirea artificială pe Pârtia Nouă, dar deocamdată nu putem spune cu certitudine când se va putea schia la Sinaia. Depindem, în mod evident, de temperaturi. Sperăm ca vremea să ţină cu noi pentru a putea menţine tunurile în funcţiune, astfel încât să avem cât mai repede un strat de zăpadă consistent pe această pârtie„, a declarat sursa citată.

Sezonul de iarnă va fi deschis oficial la Sinaia la data de 20 decembrie, turiştii având la dispoziţie 20 de pârtii şi trasee de schi care însumează 20 de kilometri.

„Înainte de deschiderea oficială a sezonului de iarnă va mai avea loc un eveniment. Iluminatul festiv va fi aprins, anul acesta, pe 14 decembrie şi pregătim, şi de această dată, surprize pentru cei care se vor afla atunci în staţiune”, a precizat Mădălina Roşu.

Sinaia este singura staţiune din ţară care are un domeniu schiabil de mare altitudine, la 2.000 de metri în Bucegi, şi unde există mai multe instalaţii de transport pe cablu, respectiv telegondolă, telecabină şi două telescaune.

În prezent, doar Pârtia Nouă, deservită de telegondolă, beneficiază de o instalaţie de zăpadă artificială.

În cursul verii, a fost demarat aici un proiect în valoare de aproximativ şapte milioane de euro finanţat prin Programul Operaţional Regional privind realizarea unei instalaţii de zăpadă artificială pentru înzăpezirea pârtiilor şi traseelor situate în golul alpin Furnica, respectiv Valea Soarelui 1 şi 2, Lăptici 1 şi 2, Subtelescaun 1 şi 2, Valea Dorului Variantă şi traseele de schi Variantă 1 şi 2.

Lucrările în cadrul acestui proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional au început în vara acestui an, iar instalaţia de înzăpezire artificială a pârtiilor de altitudine din Sinaia va fi funcţională în sezonul de iarnă 2014-2015„, a declarat Mădălina Roşu.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
A murit un celebru interlop român din garda veche! Familia lui este în stare de șoc
Fanatik.ro
Mihai Stoica, armistiţiu cu galeria lui Dinamo: „În multe situaţii am fost nesimţit, dar nu voiam să retrogradeze”
Capital.ro
Parlamentul schimbă regulile pentru pensionari și veteranii de război. Talonul de pensie va include cod QR
Playtech.ro
Programul supermarketurilor și mall-urilor de Rusalii și 1 iunie 2026. Cum vor funcționa marile magazine
Adevarul
Imagini șocante într-un autobuz din Piteşti. Bătaie în toată regula între şofer şi o femeie. Mai mulţi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale
wowbiz.ro
Noi detalii șocante în cazul crimei din Târgu Jiu. Bătrâna ucisă de nepot obținuse ordin de protecție împotriva fiicei sale. Astăzi femeia a făcut scandal cu vecinii: „Voi i-ați dat nas nenorocitei”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
SE schimbă tot de la 1 iunie! Toti românii au acces la...
iamsport.ro
Era apropiat de Gigi Becali, dar acum șterge pe jos cu el: ”Ești o gâză mică, te crezi mai dihai decât Iulius Cezar, nu mai gândești normal! Peștele se împute de la cap”
MediaFlux
Andrew Tate, chemat la DIICOT! Noi acuzații pentru influencer
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți