A început noul proces al lui Mario Iorgulescu. Avocații susțin că tânărul a fugit din clinica din Italia

Continuă emoțiile în familia Iorgulescu. A început noul proces în care Mario, fiul șefului LPF, Gino Iorgulescu este implicat, după ce a ucis pe un drum public o altă persoană, într-un accident rutier.
Filip Stan
15 mai 2023, 15:40
A început noul proces al lui Mario Iorgulescu. Avocații susțin că tânărul a fugit din clinica din Italia
A doua condamnare a lui Mario Iorgulescu ar putea fi anulată. Decizia instanţei privind sentinţa de 8 ani şi 8 luni de închisoare

Tânărul este acuzat de omor și de conducere sub influența alcoolului și a drogurilor.

După accidentul din 2019, Mario Iorgulescu a plecat în Italia, acolo unde se află și acum. Statul peninsular refuză să-l extrădeze pe român.

În februarie 2023, Mario Iorgulescu a fost condamnat de Tribunalul București la 15 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru omor și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a drogurilor – cocaină.

Judecătoarea Manuela Orzaţă de la Tribunalul Bucureşti a stabilit că Mario Iorgulescu avea discernământ în momentul producerii accidentului.

Luni, la Curtea de Apel Bucureşti, era programat primul termen de judecată în dosarul în care Mario Iorgulescu.

La proces au asistat doi avocaţi care îl reprezintă pe Gino Iorgulescu, tatăl şi tutorele lui Mario. Avocaţii au solicitat instanţei ca procesul să se desfăşoare cu uşile închise, fără prezenţa presei, şi amânarea dezbaterilor, pentru a da posibilitatea lui Gino Iorgulescu să fie prezent în sala de judecată.

Tot acum, unul dintre avocaţi a anunţat că, pe data de 5 mai, Mario Iorgulescu a părăsit clinica unde era internat, fără permisiunea medicilor italieni, dar a fost prins cu ajutorul carabinierilor şi internat cu forţa într-o altă clinică, la terapie intensivă.

Procesul a fost amânat pentru 26 iunie.

Cum s-a produs accidentul cu Mario Iorgulescu

Accidentul rutier deosebit de grav a avut loc în seara zilei de 8 septembrie 2019. Mario Iorgulescu, în vârstă de 24 de ani la acea vreme, participa la o petrecere privată organizată în satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, unde a consumat alcool. La un moment dat, află că fosta sa iubită, de care tocmai se despărţise, se afla într-un club din Parcul Herăstrău. Martorii povestesc că el s-a certat continuu la telefon cu fosta iubită, era nervos şi ţipa, însă i-a promis gazdei că nu se va urca la volan în starea în care se afla.

După petrecere,în jurul orei 2.50 dimineața, pe fondul unei crize de furie, Mario s-a urcat la volan cu o alcoolemie de 1,96 g/l. Mai mult, fiind sub influenţa cocainei, tânărul a plecat cu bolidul de lux, un Aston Martin model DBS şi a plecat spre Capitală.

Mario a intrat în Bucureşti prin Chitila. El circula cu 140 km/h – 164 km/h – momente surprinse de camerele video de pe traseu. În intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi strada Teodor Neagoe a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h, după care a accelerat până la 162 de km/h, în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I.

Mario a urcat cu maşina pe un scuar, accelerând puternic, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism condus de un bărbat, care a decedat pe loc. La câteva zile după accident, Mario Iorgulescu a fost transferat de către familie în Italia, cu un avion privat şi a fost internat într-o clinică.

În 2022, tatăl lui Mario, Gino, susținea că fiul său suferă de o boală ireversibilă și că o să rămână într-o clinică, unde a fost internat în 2019.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
FCSB, amical de gală în pauza competițională! “E deja stabilit”
Capital.ro
Pensionarea anticipată, condiții mai stricte în România. Ce vechime trebuie să aibă românii și cât pot pierde din pensie
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Rusia, cereri șocante pentru Europa! Șase țări, unele membre NATO, afectateâ. Moldova, pe listă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România