A încetat din viaţă fostul premier irlandez Albert Reynolds

Albert Reynolds, fost premier irlandez şi principal artizan al armistiţiului istoric al Armatei Republicane Irlandeze (IRA) în 1994, a încetat din viaţă joi la vârsta de 81 de ani, a anunţat televiziunea irlandeză, citată de AFP.
Iulian Tudor
21 aug. 2014, 08:16
A încetat din viaţă fostul premier irlandez Albert Reynolds

Albert Reynolds a fost ales deputat pentru prima dată în 1977 din partea partidului Fianna Fail (centru-dreapta), membru al coaliţiei de la putere împreună cu democraţii progresişti, şi a ocupat în cursul carierei sale numeroase posturi ministeriale, potrivit Agerpres.

El a fost de două ori premier al Republicii Irlanda, în 1992, apoi între 1993 şi 1994. A avut un rol cheie în delicatele negocieri de culise care au dus la armistiţiul istoric al IRA, primul pas al procesului de pace în provincia britanică Irlanda de Nord. Apoi a demisionat din postul de şef al guvernului în 1994, ca urmare a destrămării coaliţiei guvernamentale cu laburiştii, subminată de un scandal în legătură cu extrădarea unui preot pedofil. S-a retras din politică în 2002 pentru a se ocupa de afacerile sale.

Irlanda va deveni prima ţară care va încheia programul de salvare cu UE şi FMI

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Un campion național a fost condamnat la moarte! „Viața lui este în pericol. Execuția ar putea avea loc în orice moment”
Capital.ro
Impozit mai mare cu 80% în România. Taxele se majorează de la 1 Ianuarie: Chiar dacă nu ne convine, suntem obligați
Playtech.ro
Program bănci de Crăciun Zilele în care vor avea program scurt şi în care vor fi închise
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet