A intrat în vigoare suspendarea Anei Bărbosu! Gimnasta reacționează. ”Nu are nicio legătură cu substanțe interzise”

A intrat în vigoare suspendarea provizorie a Ana Bărbosu, dictată după ce gimnasta nu a fost găsită, în trei rânduri, de agenții antidoping. Ana Bărbosu a reacționat imediat, subliniind că ”această situație nu are nicio legătură cu substanțe interzise”.
Alina Costache
08 mai 2026, 12:26
A intrat în vigoare suspendarea Anei Bărbosu! Gimnasta reacționează. ”Nu are nicio legătură cu substanțe interzise”

Ana Bărbosu reacționează după ce Agenţia Internaţională de Testare (ITA) a anunțat suspendarea provizorie din activitate a ei.

„ITA confirmă că gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost acuzată de o încălcare a regulilor antidoping conform Articolului 2.4 din Regulamentul Antidoping al World Gymnastics (World Gymnastics ADR), pentru comiterea a trei încălcări privind localizarea într-un interval de 12 luni”, a transmis, joi seară, forul internațional, cu referire la faptul că Ana Bărbosu nu a fost găsită de agenții antidoping.

În acest caz, s-ar putea ajunge la o suspendare de până la doi ani, în funcție de rezultatul investigației și al apelurilor formulate.

De altfel, gimnasta ar urma să se adreseze Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), pentru a obține anularea suspendării.

După ajunțul ITA, Ana Bărbosu a reacționat pe rețelele de socializare, subliniind că suspendarea provizorie ”nu are nicio legătură cu substanțe interzise”.

Citește și Rică Răducanu, de nerecunoscut după ce a slăbit 20 de kilograme. Fostul portar se confruntă cu probleme de sănătate: „Mi-au găsit o gaură în plămâni”

Aș dori să împărtășesc și să clarific unele informații care au circulat. După cum vă puteți imagina, mutarea în Statele Unite și începerea facultății au reprezentat o tranziție majoră. Adaptarea la toate aceste schimbări a fost o provocare, însă continui să învăț și să mă dezvolt prin fiecare experiență.
Pentru a fi clar, această situație nu are nicio legătură cu substanțe interzise, iar eu sunt recunoscătoare pentru îndrumarea și sprijinul primite pe tot parcursul acestui proces„, a postat campioana europeană la sol din 2025.

Ana Bărbosu (19 ani) a câștigat, în 2024, bronzul olimpic la Paris, după un litigiu privind proba de la sol, în care a fost implicată și americanca Jordan Chiles. Gimnasta din SUA ocupase inițial locul al treilea, după o contestație privind nota de dificultate, însă ulterior s-a decis anularea modificării scorului, pe motiv că solicitarea fusese depusă după termenul regulamentar.

În acest context, Bărbosu a primit medalia de bronz, însă cazul este însă în continuare pe rol, după ce Jordan Chiles a contestat hotărârea la Curtea Federală Supremă a Elveției. În ianuarie 2026, instanța elvețiană a decis că TAS trebuie să reanalizeze dosarul, luând în calcul noi probe video, notează mediafax.

Citește și Gică Popescu și-a vândut afacerea în care a investit 7 milioane de euro! Ce profit a făcut ”Baciul”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
Antonio Folha, dat afară! “Curăț tot!” Neluțu Varga, furios după umilința CFR Cluj – Tromso 0-5. Exclusiv
Capital.ro
Populația nu va fi afectată de eventualele limitări de consum de energie. Cristian Bușoi: Nu se vor face limitări de consum către consumatorii casnici
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Rusia amenință din nou România. Mesaj sfidător de la Moscova: ”Va primi cu siguranță un răspuns adecvat”
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România