A mai murit un fotbalist legendar

Mario Esteves Coluna, fostul mare jucător al reprezentativei Portugaliei şi al echipei Benfica Lisabona, cu care a câştigat de două ori Cupa Campionilor Europeni (1961 şi 1962), a încetat din viaţă marţi, la Maputo, capitala Mozambicului, la vârsta de 78 ani.
Daniel Spătaru
25 feb. 2014, 18:26
A mai murit un fotbalist legendar

Conform presei lusitane, citată de agenţia EFE, Coluna fusese internat duminică într-un spital din Maputo, cu o infecţie pulmonară.

Născut în 1935 în Mozambic, atunci când această ţară era colonie portugheză, Coluna a disputat 525 de meciuri pentru Benfica, între 1954 şi 1970, câştigând 10 titluri de campion al Portugaliei. El a fost un mijlocaş-golgheter (a marcat 127 de goluri) şi, totodată, coechipier al legendarului fotbalist lusitan Eusebio, la rândul său mozambican, care a decedat luna trecută, la 71 de ani.

Mario Coluna a îmbrăcat de 57 ori tricoul reprezentativei Portugaliei, al cărei căpitan a fost la Cupa Mondială din 1966, unde lusitanii s-au clasat pe locul trei, impulsionaţi de clasa lui Eusebio.