Fotbalul românesc pierde una dintre figurile care au avut un rol important în conducerea acestui sport timp de mai multe decenii. Corneliu Costinescu a murit chiar în ziua în care a împlinit 91 de ani.
„Federaţia Română de Fotbal exprimă profunda tristeţe şi regretul sincer la trecerea în nefiinţă a lui Corneliu Costinescu, unul dintre cei mai longevivi şi respectaţi conducători din fotbalul românesc, care a încetat din viaţă joi, 1 octombrie, chiar în ziua în care împlinea vârsta de 91 de ani! Federaţia Română de Fotbal transmite pe această cale sincere condoleanţe familiei îndoliate şi tuturor celor care l-au cunoscut şi preţuit!”, a transmis FRF pe site-ul oficial.
Citește și: POLONIA – ROMÂNIA LIVE VIDEO ANTENA 1: Duelul codaşelor, cine bate scapă de ultimul loc al grupei
Corneliu Costinescu a avut o legătură de peste jumătate de secol cu fotbalul, atât de pe banca tehnică, cât și din zona administrativă. Primele capitole ale carierei sale au fost legate de antrenorat.
În 1965, acesta a preluat Știința Bacău, formație pe care a condus-o într-un proiect de ascensiune spectaculoasă. În numai patru ani, echipa a trecut de la campionatul orașului la Divizia B, parcurs care avea să reprezinte unul dintre momentele importante ale începutului carierei sale în fotbal.
Ulterior, între octombrie 1974 şi aprilie 1990, a condus Sport Club Bacău, perioadă de glorie în care echipa băcăuană a petrecut 15 sezoane consecutive în prima ligă, devenind o emblemă a fotbalului românesc. De-a lungul prestigioasei sale activităţi, a colaborat cu personalităţi uriaşe ale sportului rege, printre care şi Angelo Niculescu, legendarul selecţioner al României de la Campionatul Mondial din 1970.
Din 1993 până în 2005 a fost membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal. În anul 2005 a fost ales vicepreşedinte al FRF, continuându-şi ulterior activitatea ca preşedinte al Comisiei de Fair-Play, conform news.ro.