A murit cu doar o lună înainte de a deveni tată într-un accident teribil. Florin testa motocicleta unui prieten

Și-a pierdut viața la 37 de ani în timp ce încerca motocicleta unui prieten. Accidentul a avut loc duminică în Italia.
Filip Stan
13 sept. 2022, 13:53
A murit cu doar o lună înainte de a deveni tată într-un accident teribil. Florin testa motocicleta unui prieten

Florin Zamfir, în vârstă de 37 de ani, şi-a pierdut viaţa duminică, 11 septembrie 2022, în urma unui tragic accident de motocicletă, în localitatea italiană Montechiari.

Tânărul urma să devină tată peste doar o lună, partenera sa fiind gravidă în luna a opta de sarcină. Florin conducea o motocicleta Kawasaki a unui prieten şi s-a angajat în depaşirea unui Fiat Punto, condus de un tânăr italian. Şoferul maşinii a virat la stânga deşi avea linie continuă între cele două direcţii de mers, acest tip de manevră fiind interzis.
Kaufland şi Lidl scot din priză maşinile electrice, de azi încărcarea NU mai e gratuită
Românul s-a izbit de autoturismul condus de italian şi a fost aruncat cu tot cu motocicletă la o distanţa de 20 de metri. Motocicleta a aterizat într-un canal fără apă de pe marginea drumului, iar Florin Zamfir a murit pe loc. Personalul medical ajuns la faţa locului nu a mai putut face nimic pentru tânărul român.

Carabinierii au deschis dosar penal pentru conducatorul maşinii, acesta fiind acuzat de ucidere din culpă, relatează Brescia Today.

Familia şi prietenii lui Florin Zamfir îi deplâng dispariţia şi au anunţat că înmormantarea va avea loc în localitatea Montichiari, unde tânărul roman era rezident.

„A dispărut în mod brusc dintre cei dragi Florin Zamfir, în vârstă de 37 de ani. Anunță cu profundă durere partenera Adelina, mama Lenuța, mătușile, prietenii și toate rudele”, se arată în anunțul publicat pe Facebook de Casa Funeraria Coffani, firma care a fost angajată să se ocupe de înmormântare.

„Te salut, prietenul meu! Ce lovitură urâtă ne-ai dat azi, mie sincer încă nu-mi vine să cred. Ne-am antrenat împreună miercuri, în urmă cu numai două zile am vorbit la telefon… și azi, după-amiază, a venit vestea pe care nu aș fi vrut vreodată să o aud… pentru că nu, nu se poate muri așa la 37 de ani. Odihnește-te în pace, Flo, într-o zi ne vom revedea, vom continua antrenamentele de unde le-am întrerupt, glumind și râzând, cum făceam mereu”, a scris pe rețelele de socializare Rocco Greco, prietenul românului.
O fată de 17 ani s-a urcat drogată la volan şi a provocat un accident rutier grav. Fratele ei a murit
Parchetul Brescia va deschide un dosar pentru omor rutier pentru a înțelege exact dinamica. Vor fi analizate elementele strânse de carabinieri, care așteaptă rezultatul analizelor toxicologice la care a fost supus tânărul de 21 de ani.

Pe lângă familia tânărului de 21 de ani, au fost prezenți și prietenii victimei. Ei, împreună cu carabinierii, au fost cei care au mers să o avertizeze pe partenera victimei, care își va aduce copilul pe lume peste aproximativ o lună, scrie gazetaromaneasca.com.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT