A murit James Salter, mare nume al literaturii americane contemporane

James Salter, mare nume al literaturii americane contemporane și scriitor rar cu doar șase romane publicate în șaizeci ani, a murit vineri la vârsta de 90 de ani, s-a aflat sâmbătă din surse ale editurii sale franceze.
Iulian Tudor
20 iun. 2015, 11:30
A murit James Salter, mare nume al literaturii americane contemporane

Scriitorul, care trăia la Bridghampton (statul New York), a murit în timpul unei „ședințe de gimnastică”, a declarat Olivier Cohen, proprietarul Editions de l’Olivier, relatează France Presse.

Născut la 10 iunie 1925 în New York, sub numele de James Horowitz, format la prestigioasa academie militară West Point, Salter a intrat în Pentagon după război. Detașat în Franța, el a început apoi să scrie și s-a dedicat în totalitate acestei activități, demisionând din armată după publicarea primului său roman, ‘The Hunters’, în 1956, care a fost ecranizat doi ani mai târziu de Dick Powell.

În această carte puternic autobiografică, Salter, fost pilot al US Air Force, povestește viața de zi cu zi a piloților de vânătoare în timpul războiului din Coreea.

Ultimul său roman, „All That Is”, publicat în 2013, evocă din nou amintirea războiului, dar și căutarea iubirii perfecte, dezamăgirea, faima și banalitatea acesteia. Apreciat la nivel mondial, acest roman a fost ales în septembrie 2014 drept cartea străină preferată a librăriilor franceze, scrie France Presse.

James Salter a fost distins pentru întreaga sa operă de Academia Americană de Arte și Litere.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
TVR s-a ţinut de cuvânt: aurul lui David Popovici la 100 metri, FĂRĂ reclame, la sesizarea Fanatik, după ce Adriana Săftoiu şi-a recunoscut greșeala de la semifinale. Exclusiv
Capital.ro
Dispozitiv incendiar, plasat lângă Ambasada României din Berna. MAE confirmă: A fost deschisă o anchetă
Playtech.ro
Vacanța din octombrie 2026. Câte zile libere vor avea elevii și când se întorc la școală
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
”Neluțu Varga l-a sunat pe Dan Petrescu să mă scoată din echipă”. Un fost golgheter de la CFR Cluj povestește despre teroarea din Gruia
MediaFlux
Cătălin Măruță revine în televiziune. Va prezenta o emisiune îndrăgită la Antena1
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat