A murit legendarul Kobi Kuhn. A fost unul dintre cei mai mari antrenori de la începutul acestui mileniu

Fostul selecţioner al naţionalei Elveţiei, Kobi Kuhn, a încetat din viaţă marţi la Zurich, la vârsta de 76 ani.
Filip Stan
27 nov. 2019, 10:06
A murit legendarul Kobi Kuhn. A fost unul dintre cei mai mari antrenori de la începutul acestui mileniu

Vestea morţii lui Kobi Kuhn a fost dată de fostul preşedinte al FIFA, Sepp Blatter. „Kobi Kuhn a decedat la Zurich, în urma unei lungi maladii. Am petrecut ultimele zile alături de el. În Elveţia, a fost unul dintre jucătorii şi apoi unul dintre antrenorii cei mai populari. El apărea mereu în faţa publicului cu o mare modestie„, a spus fostul conducător al fotbalului mondial, în prezent suspendat.

Selecţionat de 63 de ori în reprezentativa ţării sale, Kuhn a evoluat între 1960 şi 1977 la formația FC Zurich, echipă cu care a câştigat şase titluri de campion naţional şi cinci Cupe ale Elveţiei.

După ce a antrenat echipa din Zurich, el a preluat comanda naţionalei elveţiene, pe care a condus-o din 2001 şi până la EURO 2008, găzduit în comun de Elveţia şi Austria.

Kobi Kuhn a ajuns cu selecţionata Elveţiei până în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2006, jucătorii din Ţara Cantoanelor fiind învinşi de Ucraina la loviturile de departajare

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
U Craiova, prima lovitură după eliminarea din Europa League! Negocieri cu un fotbalist brazilian de 1.5 milioane de euro
Capital.ro
Fermierii pot primi înapoi 50% din prima de asigurare. Ce condiții trebuie îndeplinite
Playtech.ro
Aparatele care încep să „mănânce” mai mult curent din septembrie. Cât poate crește factura unei familii
Adevarul
Păţania unui turist britanic amendat, fără să ştie, într-un autobuz STB din Capitală: „Am crezut că mă ajută pentru că îmi fusese respins cardul”
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
A anunțat în direct că Becali i-a găsit înlocuitor lui Baciu la FCSB: ”Trage de el să vină!”
MediaFlux
Putin amenință țările europene. Rusia e nervoasă pentru ajutorul dat Ucrainei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat