A murit marinarul care apare într-una din cele mai faimoase poze ale secolului trecut. Povestea celebrei fotografii

George Mendonsa, marinarul american devenit faimos după ce a fost fotografiat sărutând o asistentă în Times Square din New York în timp ce se sărbătorea sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a decedat la vârsta de 95 de ani, relatează agenţia DPA care citează un anunţ dat publicităţii luni de Centrul American al Veteranilor.
Alina Costache
19 feb. 2019, 07:11
A murit marinarul care apare într-una din cele mai faimoase poze ale secolului trecut. Povestea celebrei fotografii

Scena a fost surprinsă de Alfred Eisenstaedt la 14 august 1945, la scurt timp după ce vestea privind capitularea Japoniei a ajuns în Statele Unite, iar mii de oameni au ieşit pe străzi pentru a sărbători evenimentul.

Fotografia, în care apare şi asistenta Greta Zimmer Friedman, a devenit una dintre cele mai emblematice din toate timpurile, deşi cei doi protagonişti au fost identificaţi abia peste câţiva ani.

Nu am ştiut pe cine am luat (în braţe), am ştiut doar că avea uniformă”, a declarat Mendonsa într-un interviu acordat în 2015 pentru Centrul Veteranilor. El a povestit că la momentul aflării veştii se afla acasă în permisie după ce luptase în Pacific şi urma să revină la datorie ziua următoare. ”Era o nebunie în Times Square, iar eu băusem câteva pahare şi am văzut asistenta”, a spus Mendonsa.

Bărbatul a declarat că a fost impresionat de asistentele pe care le văzuse în Pacific în ziua în care portavionul american USS Bunker Hill a fost lovit de doi kamikaze, iar nava sa, The Sullivans, a intervenit pentru a-i ajuta pe marinari. ”Am văzut ce au făcut asistentele în ziua aceea… şi mi-a rămas în minte”, a povestit el.

Dacă fata aceea nu ar fi fost îmbrăcată cu uniforma de asistentă nu aş fi făcut asta”, a mărturisit Mendonsa. ”După ce s-a terminat mi-am văzut de drum, asistenta şi-a văzut de drumul ei, nu m-am gândit deloc”, a adăugat el.

Ulterior s-a dovedit că Friedman, care a decedat în 2016, era asistentă de stomatologie.

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Fiica lui Sile Cămătaru, jignită în ultimul hal: “O găsim la vitrină…”. Cum a reacționat
Fanatik.ro
Cel mai mare combinat siderurgic din România, din nou la vânzare. Care este prețul de pornire pentru Liberty Galați
Capital.ro
Orașele din România care interzic centralele de apartament. Șef Garda de Mediu: Decizia este la nivelul primăriilor
Playtech.ro
Bani pentru fermieri după Paște. Tabel cu subvențiile care se plătesc, cine beneficiază de ajutor
Adevarul
Propunerea inedită a României către Pfizer, pentru a „șterge” datoria de 600 de milioane de euro
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Lucescu, dezvăluirea care îți va rupe sufletul. ”Și-a dorit să mergem împreună, dar n-am mai apucat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România este îndoliată! S-a stins din viață realizatorul de radio Emil Buruiană
iamsport.ro
Nu Gică Hagi. FRF a negociat inițial cu un alt antrenor pentru postul de selecționer: ”A fost primul pe listă”
MediaFlux
S-a plănuit asasinarea lui Nicușor Dan. Polițiștii au început căutările celui care și-a anunțat intenția de a-i face rău președintelui
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj