A murit Raffaella Carra, legenda muzicii şi televiziunii italiene. Artista era adorată peste tot în lume

"Addio a Raffaella Carra", scrie luni portalul RaiNews. Regina televiziunii italiene s-a stins din viaţa la 78 de ani, după o lungă suferinţă.
Daniel Spătaru
05 iul. 2021, 19:27
A murit Raffaella Carra, legenda muzicii şi televiziunii italiene. Artista era adorată peste tot în lume

Cel care i-a fost partener în ultimii ani, Sergio Japino, a scris într-un mesaj: „Raffaella ne-a lăsat, ne-a părăsit. A plecat într-o lume mai bună, unde omenia sa, râsul ei inconfundabil şi talentul său extraordinar vor străluci pentru totdeauna”.

În lunga sa carieră Raffaella Carra a devenit o legendă a muzicii şi a televiziunii italiene, fiind adorată şi de publicul din străinătate, mai ales în Spania. „Raffaella Carra s-a stins din viaţă luni la 16:20 după o boală nemiloasă care i-a cuprins corpul său fragil, dar atât de plin de energie”, se arată într-un comunicat difuzat de familie. „A fost o forţă de neoprit, care a urcat-o pe culmile „star system-ului” mondial, o voinţă de fier care nu a părăsit-o până în ultimul moment, astfel încât nimeni nu a ştiut cât de grea i-a fost suferinţa„, adaugă comunicatul, preluat de The Guardian.

Funeraliile vor fi simple şi scurte, aşa cum şi-a dorit Raffaella, a cărei ultimă dorinţa a fost ca trupul ei să fie incinerat.

Citeşte şi Artistă de 33 de ani, moartă într-un accident rutier în SUA. Vedeta plănuia să lanseze un album anul acesta

Născută la Bologna la 18 iunie 1943, pe numele său real Raffaella Maria Roberta Pelloni, a debutat în televiziune cu programul „Tempo di danza” (1961), alături de Lelio Luttazzi şi în comedia muzicală „Scaramouche” (1965). În 1970, a fost cooptată ca prezentatoare şi dansatoare a emisiunii „Canzonissima”, devenind astfel cunoscută marelui public. Carra a devenit astfel prima „showgirl” a micilor ecrane în alb-negru.

A obţinut un succes răsunător în 1984 cu „Pronto, Raffaella”, care a avut o audienţă impresionantă. A devenit prezentatoare a programului „Domenica in” (1986) la televiziunea publică Rai, iar în 1987 a petrecut o scurtă perioadă la postul privat Canale 5, pentru a se întoarce apoi în 1991 la Raiuno, cu emisiunea „Fantastico 12”.

Citeşte şi Vedetă moartă în somn. O membră a trupei The Kelly Family a decedat în Germania

După o paranteză de patru ani pe care i-a petrecut la Madrid, unde a condus programul „Hola Raffaella” pentru televiziunea spaniolă, ea s-a întors în Italia în 1995, unde s-a reimpus regină a micilor ecrane cu programul „Carramba! Che sorpresa” (1995-97 şi 2002), emisiune inspirată din variete-ul britanic „Surprise, surprise”.

Raffaella Carra a continuat seria de succese cu emisiunile „Carramba! Che fortuna” (1998-2000 e 2008) şi „Segreti e … bugie” (1999), la televiziunea publică Raiuno.

În 2001, a fost coprezentatoare a Festivalului de la Sanremo, iar în 2004 a condus programul „Sogni”, însă publicul şi-o va reaminti mai ales pentru emisiunea „Amore” din 2006, dedicată adopţiilor la distanţă.

În 2007, a fost lansată „Raffica Carra”, o compilaţie video-muzicală care face o trecere în revistă a carierei sale prolifice. În 2013, Raffaella Carra revine pe micile ecrane în chip de „coach” al emisiunii de talente muzicale „The Voice of Italy”, iar în acest an este lansat şi ultimul său album, „Replay”.

În 2015, Raffaella Carra a condus pe Raiuno show-ul „Forte forte forte”, în paralel cu „The Voice of Italy”, iar în 2019 a prezentat ultimul său program, „A raccontare comincia tu”, pe postul public Raitre.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Cutremurător! Cristiano Bergodi a început să plângă în direct vorbind despre mama și tatăl său: „Am ajuns acolo când abia mai respira…”. Exclusiv
Capital.ro
Verdictul anului pentru Călin Georgescu. Tribunalul București decide astăzi, 9 februarie
Playtech.ro
Pensia de urmaș în 2026: cum se împarte când sunt mai mulți copii beneficiari
Adevarul
Capcana armistițiului în Ucraina. Visul lui Zelenski versus termenul american din iunie: „Asta e lecția de care trebuie să ținem cont”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doamne, ce TRAGEDIE! Fiul celebrului artist a fost găsit MORT în... Vezi mai mult
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Lista procurorilor care candidează la șefia marilor parchete a fost publicată de MJ. Cine vrea funcții la Parchetul ÎCCJ, DNA și DIICOT. Decizia finală, în mâna lui Nicuşor Dan
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj