A umblat în telefonul soţiei şi a aflat că vrea să ÎL ÎNŞELE. Reacţia lui a fost ULUITOARE

Un bărbat a umblat în telefonul soției şi a descoperit mesaje și fotografii indecente trimise unui alt bărbat.
Filip Stan
10 mart. 2018, 15:40
A umblat în telefonul soţiei şi a aflat că vrea să ÎL ÎNŞELE. Reacţia lui a fost ULUITOARE

Bărbatul susţine acum că gândul său este doar la cum face sex soţia sa cu altcineva.

Şi-a înşelat soţul la petrecerea burlăciţelor. Mirele a aflat abia când femeia a născut. INCREDIBIL cu cine semăna copilul

„Am descoperit mesaje, imagini și apeluri video trimise de soția mea unui alt bărbat. Acum am o fantezie. Nu mă pot opri să mă gândesc cum ar fi să o văd cu alți bărbați . Am 31 de ani, iar ea are 29. Suntem căsătoriți dde șase ani și avem trei copii. În relația noastră am avut parte de suișuri și coborâșuri și, odată, am stat despărțiți timp de șase luni. La o lună după ce ne-am împăcat, am găsit lucrurile pe telefon. Făcea lucruri cu tipul ăsta pe care n-ar îndrăzni să le facă alături de mine, atât de liber și de deschis. Judecând după poze, celălalt tip e mult mai mare decât mine. Când i-am întrebat-o despre asta, a spus că este vorba doar de niște prostii. Am acceptat asta și în cele din urmă s-a oprit. Asta a fost acum doi ani, dar nu pot să uit. Încă îmi doresc să o văd cu alți tipi”, a declarat bărbatul.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Mașini interzise în Europa. Lista completă a țărilor și orașelor în care nu mai au voie să circule autoturismele Euro 3, Euro 4 sau Euro 5. Care este situația din România
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat