ABATOR ILEGAL în aer liber: Carne vândută direct de pe gard în Giurgiu VIDEO

Ca un abator ilegal în aer liber, aşa arată pe timpul nopţii comuna Călugăreni, situată la mijlocul distanţei dintre Bucureşti şi Giurgiu. Samsarii de porci îşi jupoaie marfa la drumul mare, apoi atârnă bucăţile de carne în galantare improvizate sau chiar pe garduri. Carnea este periculoasă pentru consumatori, pentru că nu este verificată sanitar.
Iulian Tudor
14 dec. 2014, 11:09
ABATOR ILEGAL în aer liber: Carne vândută direct de pe gard în Giurgiu VIDEO

Comercianţii din Călugăreni îşi ocupă trotuarele încă din timpul nopţii. Întreaga comună miroase a porc pârlit, în vreme ce măcelarii de ocazie îşi varsă nervii pe curioşii care îi filmează, potrivit România TV.

Deşi se vinde „la negru”, preţul cărnii cumpărate direct de pe gard nu este cu mult mai mic decât cel din magazine, oferta samsarilor învârtindu-se în jurul valorii de 15 lei pentru un kilogram.

Invazia de carcase porci atârnate pe tarabe poate fi observată şi în Dobreni, un sat aflat la doar câţiva kilometri distanţă de Călugăreni. Mulţi dintre comercianţi nici nu se mai chinuie să-şi ducă marfa în târgul din sat, expunând-o chiar în faţa casei.

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar- Veterinare nu au putut fi contactaţi pentru a oferi explicaţii.

Citeşte şi: ALERTĂ SANITARĂ înainte de Sărbători: Peste 40 de kg de carne EXPIRATĂ, confiscate de poliţişti

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
„La FCSB sunt doi patroni!” Meme Stoica dezvăluie cui îi aparține, de fapt, afirmația: “E un impostor! I-am spus lui Gigi Becali”
Capital.ro
Pensionarea anticipată, condiții mai stricte în România. Ce vechime trebuie să aibă românii și cât pot pierde din pensie
Playtech.ro
Calendarul restricțiilor pentru mașinile vechi din București. Ce autoturisme nu vor mai putea circula din 2027 și până în 2032
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Delegația Invest Qatar, vizită la București la inițiativa omului de afaceri Dragoș Dobrescu! România și Qatar consolidează legăturile economice într-un eveniment de gală
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România