Academicianul Marius Andruh a fost ales în funcția de președinte al Academiei Române

Chimistul Marius Andruh, vicepreședinte al Academiei Române și profesor emerit al Universității din București, a fost ales marți noul președinte al celui mai înalt for academic al țării, câștigând cu 84 de voturi în turul al doilea în fața filosofului Mircea Dumitru, după ce istoricul Ioan Aurel Pop și-a încheiat cel de-al doilea mandat și a renunțat la orice candidatură.
Andrei Ene
07 apr. 2026, 14:17
Academicianul Marius Andruh a fost ales în funcția de președinte al Academiei Române
Sursă foto : Inquam Photos / Octav Ganea

Academicianul Marius Andruh a fost ales marți noul președinte al Academiei Române, cu 84 de voturi „pentru” din cele 157 de voturi exprimate în cel de-al doilea tur de scrutin. Acesta a candidat pentru funcția de președinte al Academiei împotriva vicepreședintelui Mircea Dumitru.

Academicianul Marius Andruh a fost ales în funcția de președinte al Academiei Române

Alegerile pentru noua conducere au avut loc marți, 7 aprilie 2026, după expirarea celui de-al doilea mandat de președinte al înaltului for academic deținut de istoricul Ioan Aurel Pop. Marius Andruh își va prelua funcția după 15 zile de la data scrutinului.

Alegerile au avut loc în cadrul Adunării Generale, conform Statutului Academiei, care prevede organizarea scrutinului o dată la patru ani, în prima săptămână a lunii aprilie.

Citește și : Acad. Mircea Dumitru: „Bucureștiul trebuie să devină un hub academic european”. Cum poate Academia Română să își recapete statutul de reper intelectual al societății

Marius Andruh s-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, judeţul Buzău, într-o familie de profesori.

A urmat cursurile şcolii generale în satul natal, iar în anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu” din Buzău ca şef de promoţie.

În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa naţională în clasele a XI-a şi a XII-a şi premiul III la cea de a V-a Olimpiadă Internaţională de Chimie). A absolvit, în 1979, ca şef de promoţie, Facultatea de Chimie a Universităţii din Bucureşti, secţia Chimie anorganică.

În anul 1988 obţine titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) şi la Gottingen, în calitate de bursier al Fundaţiei „Alexander von Humboldt” (1992-1993).

După un stagiu de trei ani la IPRS-Băneasa (1979-1982), s-a transferat la Institutul de Chimie Fizică din Bucureşti. Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultăţii de Chimie, Universitatea din Bucureşti, profesor titular începând cu anul 1996 şi profesor emerit din anul 2019. În perioada 2003 – 2019 a fost şef de catedră.

Din anul 2021 este directorul Institutului de Chimie Organică şi Supramoleculară „C.D. Neniţescu” al Academiei Române.

Între anii 1994 şi 1996 a fost profesor asociat la Universite du Quebec Montreal. A colaborat cu universităţi din Europa şi America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux şi Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Gottingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie” din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier”, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur” din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal”, 2014).

În prezent este preşedinte al Comisiei Centrale a Olimpiadei Naţionale de Chimie şi coordonator al lotului olimpic.

A fost ales vicepreşedinte al Academiei Române în anul 2022.

Citește și : Academia Română anunţă lansarea unui program de burse pentru tinerii români. Cât poate încasa lunar un bursier şi care sunt condiţiile

Direcţiile sale de cercetare – chimie metalosupramoleculară; inginerie cristalină; magnetism molecular; combinaţii complexe; heteropolinucleare; sisteme moleculare şi supramoleculare cu trei purtători de spin diferiţi şi materiale moleculare luminescente.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
FCSB – Dinamo în sferturi și Rapid – Craiova în semifinalele din Cupa României? Toate calculele după tragerea la sorți a grupelor
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan și PNL! Au pierdut toate procesele
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat