Accident bizar: Două avioane s-au ciocnit pe aeroport

Două avioane de pasageri ale companiei irlandeze Ryanair au fost implicate sâmbătă într-o coliziune uşoară pe pista aeroportului Stansted din Londra, însă incidentul nu s-a soldat cu victime, relatează site-ul BBC News.
Filip Stan
29 iun. 2014, 04:46
Accident bizar: Două avioane s-au ciocnit pe aeroport

Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, în timpul manevrelor pe care cele două avioane de tip Boeing-737-800, cu o capacitate de până la 189 de pasageri, le efectuau la sol. În urma incidentului, au fost avariate aripa unui avion şi coada altuia, iar Comisia de investigare a accidentelor aeriene a demarat o anchetă.

Poliţia din Essex a precizat că a efectuat ‘teste de respiraţie de rutină’ asupra piloţilor ambelor aparate şi că nu au existat semne de consum de alcool. Un purtător de cuvânt al Ryanair a asigurat că echipele de ingineri ale companiei ‘vor repara ambele avioane şi le vor repune în serviciu cât mai curând posibil’. El a adăugat că pasagerii au fost plasaţi în alte aeronave, după o întârziere de trei ore.

Unul dintre aparate urma să efectueze un zbor spre Varşovia, iar celălalt tocmai aterizase după o cursă de la Frankfurt. Toţi pasagerii aeronavelor au fost evacuaţi. Nicio persoană nu a fost rănită în incident.AGERPRES

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Marius Șumudică, atac cu talpa la CSA Steaua! „E strigător la cer! Ca-n vestul sălbatic, ce te mai miră? O haiducie”. Exclusiv
Capital.ro
Un nou val de scumpiri la pompă. Prețurile care îi așteaptă pe șoferi, miercuri, 5 august
Playtech.ro
Ai vacanță rezervată în Grecia? Ce drepturi ai dacă hotelul nu te mai poate primi din cauza incendiilor
Criza cerealelor din Ucraina. Rutele alternative nu pot suplini blocada porturilor din Marea Neagră
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Andreea Bălan a încălcat grav regulile de circulație! După ce a parcat pe trecerea de pietoni a condus direct pe trotuar. „Urgența” la care trebuia să ajungă Foto și Video paparazzi
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România