Accident cu patru victime, una încarcerată, produs în Satu Mare

Patru persoane au fost rănite, dintre care una încarcerată, în urma unui accident rutier petrecut marţi, pe DN 19, între localităţile Botiz şi Ciuperceni, în care au fost implicate trei autoturisme, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, potrivit Agerpres.
Alina Costache
28 mai 2019, 12:31
Accident cu patru victime, una încarcerată, produs în Satu Mare

Accident grav în Satu Mare. „Un conducător auto, de 35 de ani, din Baia Mare, a pătruns pe contrasens şi a acroşat lateral un autoturism condus de un tânăr, de 25 de ani, din Lazuri, care, la rândul său, a pătruns pe contrasens şi a intrat in coliziune frontală cu un autoturism condus de o femeie, de 56 de ani, din Batarci. În urma evenimentului au rezultat patru victime, cei trei conducători auto şi un pasager”, a precizat sursa citată.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Someş Satu Mare a informat că unul dintre şoferi a rămas încarcerat, fiind necesară intervenţia echipei specializată.

Toate cele patru victime se aflau în stare de conştientă şi au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Satu Mare pentru efectuarea de investigaţii medicale suplimentare.

Cei trei şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, a precizat IPJ Satu Mare.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Sorin Căliniuc, bătaie ca în filmele cu Van Damme la PFC 1. De ce a picat lupta cu colosul de 140 kg: „Îl aștept pe MM Stoica”
Capital.ro
Horoscop 22-28 iunie 2026. Zodia care simte sentimente de izolare sau singurătate. Devine din ce în ce mai dificil
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Vechimea în muncă se verifică online. Ce trebuie să faci, pas cu pas
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?