Accident cumplit în Suceava. O mașină a luat foc după ce a lovit un cap de pod, două persoane au ars de vii

Un accident cumplit a avut loc sâmbătă dimineață, în județul Suceava. O mașină a luat foc după ce a lovit un cap de pod, iar două persoane au fost găsite carbonizate.
Loredana Brumă
05 sept. 2026, 08:08
Accident cumplit în Suceava. O mașină a luat foc după ce a lovit un cap de pod, două persoane au ars de vii

Accident cumplit în Suceava. UPDATE. Se pare că cele două persoane care și-au pierdut viața în accidentul cumplit de sâmbătă dimineață ar fi doi adolescenți de 16 ani. La volan ar fi fost chiar unul dintre ei. Aceștia erau colegi de școală, iar luni urmau să intre în clasa a XI-a.

”Pe fondul vitezei excesive, într-o curbă la stânga, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă si a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma accidentului autoturismul a luat foc, rezultând decesul conducătorului auto de 16 ani, dar și a pasagerului în vârstă de 16 ani.

Din verificările preliminare efectuate s-a constatat că minorul care conducea autoturismul nu deținea permis de conducere”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Tragedia s-a petrecut în localitatea Fântâna Mare din județul Suceava, în jurul orei 06.00. Autoritățile au intervenit de urgență la fața locului.

Accident cumplit în Suceava. Două persoane au murit

Potrivit primelor informații, o mașină a luat foc după ce ar fi intrat cu viteză într-un cap de pod. După ce flăcările au fost stinse de pompieri, în autoturism au fost găsite două trupuri carbonizate.

Citește și Un primar din Hunedoara a murit într-un accident. Damian Diniş avea 58 de ani şi se afla la al șaptelea mandat

”Accident rutier, urmat de un incendiu, pe raza localităţii Fântâna Mare. Evenimentul a fost anunţat la 112 în jurul orei 06:00. Au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere, cu accesorii pentru descarcerare, şi o ambulanţă SMURD.

După localizarea flăcărilor, în interiorul autoturismului au fost identificate două victime carbonizate”, informează ISU Suceava.

Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Citește și Accident teribil pe Drumul Expres Craiova – Piteşti, trei persoane au murit în urma impactului

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT