Accident grav în Bacău. O familie întreagă a ajuns la spital

Un accident grav a avut loc în noaptea de luni spre marţi, în Bacău. O familie întreagă, printre care şi patru copii cu vârste cuprinse între 4 şi 9 ani, au ajuns de urgenţă la spital, după ce şoferul maşinii în care se aflau a pierdut controlul volanului. 
Filip Stan
09 feb. 2016, 13:17
Accident grav în Bacău. O familie întreagă a ajuns la spital

Familia venea de la Ploieşti şi se îndrepta spre casă, în Bacău. La un moment dat, şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a izbit cu maşina de un cap de pod, dupa care s-a răsturnat şi a ajuns într-un şanţ.

În urma impactului, autoturismul s-a făcut zob, iar şoferul şi cei şase pasageri au ajuns de urgenţă la spital.

Mama şi cei patru copii, doi băieţi şi două fete, cu vârste între 4 şi 9 ani, au suferit traumatisme şi fracturi şi au rămas sub supraveghere medicală.

„Din primele cercetari efectuate la fata locului s-a stabilit ca un barbat de 45 de ani a pierdut controlul volanului si s-a rasturnat in afara partii carosabile. Se continua cercetarile pentru infractiunea de vatamare corporala din culpa”, a declarat inspector principal Narcisa Butnaru, purtator de cuvânt la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau, potrivit desteptarea.ro.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili din ce cauză şoferul a pierdut controlul volanului.

Citeşte şi

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte