Accident grav în Mehedinţi. Doi MORŢI după ce două TIR-uri şi un autoturism s-au ciocnit violent

Un accident mortal s-a produs, miercuri, în jurul orei 11.30, pe DN6, în județul Mehedinți. Două TIR-uri și un autoturism au fost implicate.
Iulian Tudor
22 iun. 2016, 09:59
Accident grav în Mehedinţi. Doi MORŢI după ce două TIR-uri şi un autoturism s-au ciocnit violent

Accidentul a avut loc pe drumul care face legătura între Drobeta Turnu Severin şi Orşova, pe raza localităţii Gura Văii. Potrivit martorilor de la faţa locului, conducătorul unui autoturism înmatriculat în judeţul Bihor ar fi ieşit prea mult de pe banda de circulaţie, moment în care a intrat în coliziune cu un autotren care venea din sens opus, potrivit adevarul.ro. Un alt autotren care circula regulamentar în spatele acestui autoturism de Bihor nu a mai putut evita impactul şi a intrat în autotrenul implicat în accident.

Impactul a fost extrem de violent, cele două autotrenuri luând pur şi simplu foc, iar şoferul dintr-un vehicul a murit carbonizat. Şi conducătorul autoturismului cu numere de Bihor a decedat pe loc.

Un alt pasager aflat în vehicul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin.

Circulaţia a fost blocată mai bine de o oră pe DN 6, mai multe echipaje de la Poliţia Rutieră şi ISU Drobeta fiind dislocate la faţa locului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT