Accident grav într-o intersecție din Bucureşti. Patru persoane au fost rănite, circulaţia mai multor mijloace de transport în comun a fost blocată

Accident grav în Capitală. Două masini s-au ciocnit, iar una dintre ele a intrat în stâlp pe Bulevardul Vasile Nitu din sectorul 4 al Capitalei. Sapte oameni, printre care un copil de daor câteva luni, au fost răniţi. Patru dintre vicime au ajuns la spital. Transportul în comun a fost blocat din cauza stâlpului care a căzut peste firele de troilebuz.
Alina Costache
24 apr. 2021, 13:41
Accident grav într-o intersecție din Bucureşti. Patru persoane au fost rănite, circulaţia mai multor mijloace de transport în comun a fost blocată

Accident grav într-o intersecție din Sectorul 4 al Capitalei. Două autoturisme, în care se aflau șapte pasageri, între care un copil de doar 7 luni, au fost implicate în accidentul produs sâmbătă dimineaţă pe Bulevardul Vasile Nitu.

În urma impactului, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital. De asemenea, un stâlp de electricitate a fost rupt și a căzut peste liniile de troleibuz, astfel că transportul în comun a fost blocat în zonă.

Citeşte şi: Ambulanţă răsturnată în Bucureşti. Membrii echipajului au fost răniţi grav

Liniile de troleibuz 73, 74 și 76 sunt suspendate până la refacerea rețelei, a transmis Societatea de Transport București (STB).

Citeşte şi: Rata de incidenţă COVID a scăzut sub 4 în Bucureşti. Capitala ar putea scăpa de mai multe restricţii înainte de Paşte

 

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Când se vând biletele la Dinamo – FCSB. Anunț oficial: „Doar dacă am juca în Ghencea, am atenta la istoria clubului!”. Exclusiv
Capital.ro
Noua lege a salarizării bugetarilor. Cum se modifică salariile bugetarilor? Beneficiile care dispar din sistemul public
Playtech.ro
La 90 de ani, este cea mai vârstnică studentă din România. Merge zilnic la facultate și visează deja la masterat: „Viața e frumoasă și trebuie trăită”
Adevarul
Japonia testează un avion de pasageri de cel puțin două ori mai rapid decât legendarul Concorde. Două ore de la Tokyo în SUA
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea Micu, o tânără interpretă de muzică populară, s-a stins din viață la doar 17 ani. Artistei i s-a făcut rău înainte de un spectacol: ,,Andreea noastră nu mai cântă”
iamsport.ro
”Mâine pleci acasă!”. L-a sfidat în față pe Gică Hagi, iar ”Regele” s-a înfuriat: ”E prima oară în cariera mea!”
MediaFlux
A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezatorul. Rugăciune în această zi de sărbătoare
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi