Accident grav pe DN1, patru persoane au fost rănite. Printre răniţi se află şi doi copii, unul este în stare gravă

Patru persoane au fost rănite după un accident care s-a petrecut sâmbătă seara pe DN1, la ieșirea din Vlădeni spre Perșani, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, cpt. Ciprian Sfreja. Patru victime au fost transportate la spital - doi copii la Spitalul Clinic de copii, iar doi adulți la Spitalul Clinic Județean de Urgență
Filip Stan
18 mart. 2017, 17:39
Accident grav pe DN1, patru persoane au fost rănite. Printre răniţi se află şi doi copii, unul este în stare gravă

Patru persoane au fost rănite după un accident care s-a petrecut sâmbătă seara pe DN1, la ieșirea din Vlădeni spre Perșani. Potrivit Agerpres, toate cele patru victime se aflau în autoturism, una fiind încarcerată. Printre răniţi se află şi doi copii, unul dintre ei se află în stare gravă.

Copilul de șapte ani era inconștient, intubat, iar altul de 11 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral și la membrele superioare. O persoană de sex feminin, în vârstă de 38 de ani a fost transportată la spital cu dureri toracice și de bazin. Cea de a patra victimă, un bărbat, are fractură deschisă la genunchiul drept, femur drept și tibie și contuzie toracică, potrivit sursei citate

La fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD, o ambulanță și un echipaj cu apă și spumă.

Traficul în zonă este blocat.

În județul Brașov plouă de câteva ore, carosabilul fiind umed. În zona Vlădeni-Perșani se produc frecvent accidente rutiere.

Citeşte şi: Trei persoane au fost rănite în urma unui accident, pe DN 74, în Munţii Apuseni

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Merita Ianis Hagi să fie huiduit de fanii României pe Arena Națională? Victor Pițurcă, Gigi Becali, Adrian Ilie și Horia Ivanovici, dezbatere în direct
Capital.ro
Cele mai bune țări în care să te retragi la pensie în 2026. Destinația de pe primul loc este o surpriză
Playtech.ro
Ce document prezinți la medic dacă ai noul buletin electronic. CNAS explică regula din octombrie
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică în comunitatea medicală. S-a stins din viață doctorul Sorin Manu
iamsport.ro
Fostul finanțator din fotbalul românesc a măturat pe jos cu Hagi: ”Nu putem să nu-l bănuim că este un idiot!”
MediaFlux
Moment din viața lui Gigi Becali, filmat de paparazzi! Latifundiarul, discuții fostul său nepotul său preferat, Lucian Becali, la colț de stradă Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte