Accident GROAZNIC pe DN 2 soldat cu şapte victime FOTO

Un accident rutier în care au fost implicate trei maşini şi s-a soldat cu şapte victime a avut loc, sâmbătă, pe DN 2, pe raza comunei Dănila din judeţul Suceava.
Filip Stan
13 feb. 2016, 17:22
Accident GROAZNIC pe DN 2 soldat cu şapte victime FOTO

Un tânăr de 27 de ani, din municipiul Piatra Neamţ, conducea o maşină pe DN 2, iar în apropierea intersecţiei cu un drum comunal, spre localitatea Dănila, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi a lovit un autoturism condus de un sucevean în vârstă de 60 de ani. În urma impacului, cea de-a doua maşină a ricoşat într-un alt autoturism care venea din spate, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu.

CITEŞTE ŞI Accident grav pe Şoseaua Chitilei din Capitală. Doi bătrâni care se întorceau de la un parastas au murit pe loc VIDEO

La faţa locului au intervenit militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava cu modulul SMURD (o autospeciala pentru descarcerare şi două ambulanţe, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă) şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. În urma impactului au rezultat şapte victime, neîncarcerate. Acestea erau conştiente, ieşite din autoturisme. Trei dintre persoanele implicate în accident au fost preluate şi transportate cu ambulanţe SMURD şi SAJ la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean, pentru investigaţii amănunţite şi tratament de specialitate.

CITEŞTE ŞI Accident grav în Bucureşti. Un taxi a luat foc VIDEO

Traficul rutier în zonă a fost blocat aproximativ jumătate de oră.

În acest caz, tânărul din Piatra Neamţ, care a provocat accidentul, este cercetat penal pentru vătămare din culpă.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Profesorul de la George Coșbuc, care l-ar fi bătut pe fiul Marei Bănică, acuzat de-a lungul timpului de alte abuzuri. Mărturii cutremurătoare ies la iveală: ”A zis despre mama că stătea crăcită pe canapea”
Capital.ro
Facturi mai mici la energie pentru clienții Hidroelectrica. Obligație până pe 26 martie. Doar așa pot avea un cost redus
Playtech.ro
Ajutoare pentru studii și burse școlare în 2026: ce elevi pot primi burse și ce sume se acordă lunar
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Antrenorul Eugen Neagoe este îndoliat. Mama lui s-a stins din viață chiar înaintea unui meci important
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
PAPARAZZI Sorin Brotnei, distracție pe timp de zi la terasă! Akcentul, pus pe voie bună și alcool în sticle mici FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj